Bulevardul George Moroianu din Săcele se închide până în luna septembrie

Mai multe străzi din Braşov rămân azi fără apă, din cauza unor lucrări pe care Compania Apa le face la reţelele sale. Reprezentanţii companiei au anunţat că se lucrează la o conductă de distribuţie, ceea ce va afecta furnizarea apei potabile pe strada Hărmanului nr. 15,15A,15B şi la CEC, pe strada Ştefan Mironescu nr. 2 şi nr. 2Aşi pe Aleea Sânzienelor nr. 1, 3 şi 5. În aceste zone, apa va fi oprită între orele 9.00 - 17.00, astfel că locatarii sunt avertizaţi să îşi facă rezerve. Pentru informaţii suplimentare, clienţii Companiei Apa pot suna la numărul de telefon 0268 926, la Centrul de informaţii.   


Tot de azi, Bdul George Moroianu din Săcele va fi închis traficului rutier, pentru lucrări de modernizare a reţelelor de canalizare care includ înlocuirea completă a conductei de canalizare pe o lungime de 700 de metri şi realizarea unui număr de 66 de noi racorduri de canalizare. Astfel, începând de azi, ora 9.00 şi până în data de 15 septembrie,
autovehiculele, inclusiv mijloacele de transport în comun, nu vor putea circula pe această stradă, pe tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile George Coşbuc şi Zizinului. Rutele alternative sunt străzile Ady Endre sau George Coşbuc, pentru cei care vin dinspre Braşov, pe Bdul Braşovului – Piaţa Libertăţii, ocolitoarea Săcele, pentru cei care vin dinspre Tărlungeni sau Cheia, pe strada Barajului sau Bdul George Moroianu – strada Unirii sau strada Zizinului, pentru cei care vin dinspre Cheia, pe strada Barajului. Lucrările de modernizare a reţelelor de canalizare din Săcele includ înlocuirea completă a conductei de canalizare pe o lungime de 700 de metri şi realizarea unui număr de 66 de noi racorduri de canalizare.