Sari la conținut
fc-brasov-csms-iasi-scor-10-

FC Brașov a câștigat cu scorul de 1-0 partida din etapa a 11-a a Ligii I, disputată în compania formației CSMS Iași.

În etapa cu numărul 11 a Ligii I, formația FC Brașov a primit vizita echipei CSMS Iași. Neînvinsă din momentul în care a fost preluată de Adrian Szabo, trupa de sub Tâmpa își dorea toate cele trei puncte din partida cu formația moldoveană. Ieșenii au venit la Brașov cu sabia lui Damocles deasupra capului și își doreau să obțină maximum din această cofruntare. În tribuna oficială a stadionului Tineretului și-a făcut apariția și antrenorul Sorin Cârțu, care a urmărit partida alături de patronul Ioan Neculaie și cel mai probabil el va fi următorul tehnician al stegarilor. La meci a asistat și tehnicianul celor de la Petrolul Ploiești, Mircea Rednic, venit să spioneze formația stegară înaintea dublei din campionat și din cupă dintre cele două formații.
Nimic la nimic. Stegarii au început bine partida, au controlat jocul,au avut posesia balonului, însă ieșenii au fost periculoș pe contraatac. În minutul 13, Pătulea și Hergheliuc au scăpat singuri cu Taborda însă s-au încurcat și Pătulea a trimis mingea pe lângă poarta brașoveană. Șapte minute mai târziu, Onofraș a scăpat în banda dreaptă însă șutul mijlocașului moldovean a trecut pe lângă poarta lui Taborda. În minutul 26 galben-negrii au avut prima ocazie mare de a marca. Batin a prins un șut de zile mari din unghi de la 16 metri, însă mingea a lovit bara porții ieșene. Mingea a ajuns la Buga care a trimis mult peste poară de la 11 metri. În prima repriză fotbalul a lipsit cu desăvârșire și astfel la pauză s-a intrat la egalitate perfectă, scor 0-0.
Munteanu face diferența. Repriza secundă a început cu brașovenii în atac, dar șuturile lui Buga și Păun au fost respinse de portarul Irimia. La poarta cealaltă, Pătulea a scăpat singur cu Taborda dar a trimis mult peste poartă din doar șase metri. Cristi Munteanu a reluat cu capul o centrare a lui Păun și fundașii ieșeni au respins de pe linia porții. Păun a luat o acțiune pe cont propriu în minutul 65 dar șutul său a fost respins din nou de Irimia. În minutul 78, Bruno Madeira a șutat de la 25 de metri, însă mingea a fost deviată de un fundaș și a fost reținută de goalkeeperul ieșenilor. Patru minute mai târziu, șutul lui Nuno Viveiros a fost respins în corner de Irimia. Cornerul a fost executat de Păun, mingea a ajuns la Cristi Munteanu care singur la șase metri l-a executat pe portarul oaspeților pentru 1-0. S-a încheiat 1-0 și FC Brașov a acumulat 16 puncte în clasamentul ligii lui Mitică. Adi Szabo și-a încheiat mandatul la FC Brașov fără înfrângere.    
Cârțu, antrenor la FC Brașov. Tehnicianul Sorin Cârțu va prelua conducerea tehnică a formației de sub Tâmpa începând de marţi.

Comentarii

Ultimă oră