Sari la conținut
feldioara-destinatie-turistica

Feldioara este, de departe, una dintre comunele care au cunoscut o dezvoltare majoră în ultimii ani.

Și nu este vorba doar despre reînvierea unor tradiții și refacerea cetății fortificate, dar și de crearea unuia dintre cei mai puternici poli de dezvoltare economică din județ.
Vestea bună este că, pentru refacerea cetății medievale țărănești, a fost semnat un contract în valoare de 15 milioane de lei, bani alocați de către Consiliul Județean Brașov.

În prezent, la fața locului lucrează arhelogii, pentru a scoate la lumină obiecte din acea perioadă și ale conserva, ca să nu fie distruse în timpul lucrărilor.
„Vor fi refăcute zidurile cetății și cele trei turnuri de apărare. În curtea cetății exista și o mică bisericuță. Rămâne de văzut dacă ne vor mai rămâne bani și pentru reconstruirea acesteia. Au fost luate planurile vechii cetăți, au fost consultate documente ale vremii, fotografii vechi, astfel încât putem spune cu certitudine că cetatea va fi refăcută la fel cum arăta odinioară“, a declarat pentru ziarul administrației publice primarul Feldioarei, Sorin Taus.

Turiștii nu vor regreta dacă vin la Feldioara

Reabilitarea cetății face parte dintr-un program bine pus la punct de dezvoltare a turismului în localitate. „Pe lângă cetate, poate fi vizitată biserica evanghelică (secolul al XIII-lea), biserica fortificată de la Rotbav, biserica ortodoxă din sec. al XII-lea, monumentul studenților sași, care alături de judele Michael Weiss s-au luptat pentru apărarea Brașovului (16 octombrie 1612) contra principelui Transilvaniei, tiranul Gabriel Bathory.  Apoi, să nu uităm că avem 80 de hectare de luciu de apă, care urmează să le intabulăm în proprietatea comunei și vrem să facem proiecte pentru punerea lor în valoare și creare unor complexe de agrement“, își prezintă planurile primarul Taus.
Mai trebuie precizat că, în Feldioara, funcționează un centru de informare turistică, pentru amenajarea căruia s-au cheltuit 200.000 de euro, din fonduri europene nerambursabile de la Regiunea Centru. Apoi, prin programele de dezvoltare rurală ale Ministerului Turismului, la Feldioara au fost reînviate și puse la punct trei eveniomente. Este vorba despre sărbătoarea de Rusalii, care se apropie, intrarea cavalerilor teutoni în cetate (la Feldioara teutonii au avut un centru zonal de comandă), care se sărbătorește în prima sâmbătă din septembrie și sărbătorile de iarnă, care încep odată cu aprinderea bradului de Crăciun.
„Încercăm să refacem și bisericile evanghelică, ortodoxă și cea fortifcată din Rotbav. Astfel, Feldioara va deveni un punct important pe harta turistică națională și europeană“, este încrezător Sorin Taus.

Parcul industrial prinde contur

Tot în strategia de dezvoltare a comunei este și zona industrială, rspectiv parcul industrial unde funcționează deja companii de renume: Miele, Reinert, Terra, Olympus. Tot în această zonă, Primăria Feldioara în colaborare cu municipalitatea din Brașov vor pune la punct terminalul intermodal CFR, care va duce la dezvoltarea rapidă a zonei, la această oră fiind aproape finalizat studiul de fezabilitate.
„Din această zonă vin canale colectoare și magistrala de alimentare cu apă, ale Companiei Apa. La noi se va construi cea mai mare stație de epurare din județul Brașov. Este un proiect de 18 milioane de euro, iar la finalizarea lucrărilor investitorii vor avea în parc toate utilitățile: apă, canalizare, energie electrică și gaz. Este foarte importantă dezvoltarea acestei zone pentru că se crează foarte multe locuri de muncă, mai ales în această perioadă de criză“, spune Taus.

Comentarii

Ultimă oră