Sari la conținut

Fermierii nu mai vor să-și vândă laptele pe nimic

fermierii-nu-mai-vor-sasi-vanda-laptele-pe-nimic

O comisie for­mată din membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Covasna, condusă de preşedin­tele Otvos Mozes, au stabilit pentru săptămâna viitoare o serie de întâlniri cu reprezentanţii celor trei procesatori de lapte cu care fermierii covăsneni au încheiate contracte de achiziţie, respectiv Covalact SA Sfântu Gheorghe, Olympus şi Prodlacta din Braşov.
Recent, crescătorii de bovine şi-au manifestat nemulţumirea cu pri­vire la preţul pe care îl primesc pentru laptele predat, în condiţiile în care toate costurile de producţie au înregistrat creşteri substanţiale în cursul anului trecut.
Prezent la întâlnire, pri­marul comunei Malnaş, Kasleder Jozsef, a fost de părere că fermierii din judeţul Covasna tre­buie să-şi unească forţele şi să stabilescă un preţ de bază minim de la care să poată porni negocierea cu procesatorii. „Cu preţul laptelui stăm prost. În condiţiile în care preţul curen­tului electric, al combustibilului, dar mai ales al cerealelor a crescut, preţul laptelui aproape că nu s-a modificat. Unii procesatori oferă 0,8-0,9 lei/ litru, lucru pe care nu-l mai putem accepta ,deoarece mulţi fermieri nu vor mai rezista. Tre­buie să mergem la negocieri, să punem punctul pe I”, a spus acesta.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Cres­cătorilor de Bovine Covasna, Otvos Mozes, a precizat că la momentul negocierii contractelor fermierii trebuie să fie foarte atenţi şi, totodată, trebuie să solicite includerea în contracte şi a clauzelor impuse de aceştia.
Însă, potrivit unui fermier, mari şanse de îzbândă nu se întrevăd în condiţiile în care „contractele sunt făcute în aşa fel încât producătorilor le sunt impuse toate clauzele, aceştia neavând posibilitatea să-şi impună clauzele proprii”.

Comentarii

Ultimă oră