Sari la conținut

Festivalul Brânzei şi Ţuicii pe Valea Ştezii, în weekend

festivalul-branzei-si-tuicii-pe-valea-stezii-in-weekend

La Răşinari, an de an se doboară un nou record, cel al bulzului ciobănesc care, în 2015, a măsurat 40 de metri. Anul acesta va fi pregătit unul şi mai mare!

De 13 ani, localitatea din Mărginimea Sibiului face cinste cu brânză şi ţuică, în ultimul sfârşit de săptămână al verii. Festivalul dedicat acestor două produse va aduce şi în week-end-ul care urmează bucate tradiţionale şi artişti de renume. Vor întreţine atmosfera pe Valea Ştezii, Codruţa Rodean, Dinu Iancu-Sălăjanu, Jean Oprişor, Sava Negrean Brudaşcu şi mai multe ansambluri folclorice.

Pe parcursul celor două zile, sâmbătă si diminică, vizitatorii pot gusta brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, sloi de oaie, bulz ciobănesc şi pastramă şi se vor bucura de programul artistic oferit interpreţi de muzică populară şi de ansamblurile folclorice.

Evenimentul va fi precedat sâmbătă de la ora 12, de seminarul "Fonduri Europene pentru Dezvoltare Rurală în Mărginimea SibiuluiŢ. Festivalul va fi deschis oficial la ora 13.30. Incepând cu ora 14 vor urca pe scenă formaţii de dansuri populare şi artişti locali. Invitaţi speciali sunt Sava Negrean Brudaşcu şi Dinu Iancu-Sălăjanu. Distracţia va culmina cu un foc de tabără programat pentru ora 21.30.

Apoi duminică, de la ora 13.30, vor începe pregătirile pentru bulzul festivalului, un pro­dus tradiţional realizat din mămăligă, brânză de oaie şi smân­tână. Vor pune mâna la treabă săteni şi invitaţi. La final, toţi cei prezenţi se vor rasfăţa cu cate o porţie de bulz şi îşi vor potolit setea cu câte un pahar de ţuică. Pe scenă vor urca din nou formaţii de dansuri populare şi cântăreţi de folclor. Cea de-a XIII-a ediţie a festivalului se va încheia cu un foc de artificii.

În premieră în cadrul festivalului, vor fi deschise pentru participanţii şi turiştii interesaţi Muzeul Etnografic, Muzeul Episcopiei şi Biserica Sfânta Paraschiva.

Festivalul Brânzei şi Ţuicii este un eveniment care oferă tuturor şansa să cunoască tradiţiile din Răşinari, să viziteze obiectivele turistice, să deguste delicioasele preparate tradiţionale, dar şi să se bucure de muzică populară şi folclor.

Comentarii

Ultimă oră