Sari la conținut

Festivalul Internaţional „Musica Kronstadt 2018”, la Biserica Neagră

festivalul-international-musica-kronstadt-2018-la-biserica-neagra

Duminică, 5 august 2018, de la ora 17.00, publicul este invitat în Biserica Neagră la concertul de deschidere al Festivalului Internaţional „Musica Kronstadt 2018”- România 100.

Un ansamblu de suflători de elită, muzicieni de la Duisburger Philharmoniker, SWR Stuttgart, KEM Berlin, Conservatorul Giuseppe Verdi-Milano şi Opera Braşov, va concerta sub bagheta renumitului dirijor Horia Andreescu.

Dirijorul Horia Andreescu a pregătit pentru concertul de la Biserica Negră „Dixtuorul" de George Enescu, „Șase dansuri românești" de Bela Bartok și octetul „Vertiges de la Lontaneite” op.18 de Dan Dediu.

 Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar biletele gratuite se vor distribui exclusiv la casieria Bisericii Negre.

Pentru organizarea evenimentului, programul de vizitare al Bisericii Negre se va încheia la ora 16:00. Porţile vor fi redeschise la ora 16.30, pentru a permite accesul auditorilor. Numai în cazul în care stocul de bilete nu este deja epuizat vor fi oferite bilete şi în seara concertului.

Marţi, 7 august 2018, de la ora 18.00, în cadrul Stagiunii Estivale a concertelor de orgă din Biserica Neagră şi al Festivalului International „Musica Kronstadt 2018”, vor fi prezenţi Ludovic Armin Cora, la oboi şi Steffen Schlandt, la orgă.

Intrarea este liberă, iar biletele gratuite pentru acest concert vor fi distribuite la casieria Bisericii Negre în ziua concertului, 7 august 2018, începând cu ora 10.00.

.............................................................................................................................................

Ediția a V-a a Festivalului Internaţional „Musica Kronstadt” este dedicată Centenarului Marii Uniri. Manifestarea aduce la Brașov, în calitate de profesori, muzicieni de elită de la Duisburger Philharmoniker, Filarmonica „George Enescu”, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin și de la Opera Brașov, în perioada 2 - 9 august 2018.

Festivalul oferă publicului brașovean opt concerte cu intrarea liberă, o Academie de Vară, ce presupune masterclass-uri pentru instrumentele de suflat (oboi, clarinet, fagot, corn), cursuri de corepetiție, de muzică de cameră, ansambluri orchestrale de suflători, destinate unui număr de aproximativ 50 de cursanți din România.


 Programul din zilele următoare ale Festivalului Internaţional „Musica Kronstadt”:

Vineri și sâmbătă (3 și 4 august 2018), ora 19.00, Clubul Copiilor Brașov

Concert jazz. Nicolas Simion și Sorin Zlat Quartet.

Duminică, 5 august 2018, ora 17.00, Biserica Neagră

Concertul de Deschidere al Festivalul Internațional “MUSICA KRONSTADT 2018”, ROMÂNIA 100


Luni, 6 august, ora 17.00, Bastionul Țesătorilor

Concert orchestra „Musica Kronstadt”. Dirijor: Horia Andreescu


Marți, 7 august 2018, ora 18.00, Biserica Neagră

Concert de oboi și orgă. Ludovic Armin Cora – oboi și Steffen Schlandt – orgă.

Miercuri, 8 august 2018 , ora 10.00, Liceul Vocațional „Tudor Ciortea” Brașov

Concursul Internațional ȚMusica Kronstadt, ROMÂNIA 100


Miercuri, 8 august 2018, ora 20.00, Clubul Copiilor Brașov

Concert Academia și Orchestra „Musica Kronstadt”. Dirijor: Emil Vișenescu


Joi, 9 august 2018, ora 20.00, Sala Patria

Concert final. Academia „Musica Kronstadt 2018”. Dirijor: Emil Vișenescu

Intrarea este gratuită la toate concertele festivalului.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală Arte Kronstadt, iar co-organizatori ai acestui proiect sunt Institutul Cultural Român București si Lions Club Brașov.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul: www.academyofmusic.eu

Comentarii

Ultimă oră