Sari la conținut

Festivalul medieval "Turnirul cetăţilor", în Piaţa Sfatului

festivalul-medieval-turnirul-cetatilor-in-piata-sfatului-

Legenda Cavalerilor continuă. În acest sfârşit de săptămână, Piaţa Sfatului se transformă într-un spaţiu în care bravi cavaleri vor da lupta finală pentru mâna domniţei. Vorbim despre Turnirul Cavalerilor, care ajunge la Braşov. Acesta readuce în centrul oraşului personajele poveştilor din vremuri apuse. Totul pe acorduri de muzică şi spectacole medievale.

După ce au cucerit Branul şi Făgăraşul, cavalerii ajung în Braşov. Turnirul Cavalerilor începe sâmbătă la ora 14.00 cu parada cavalerilor şi a domniţelor, pe traseul Livada Poştei-strada Mureşenilor-Piaţa Sfatului, şi va continua în Piaţa Sfatului cu concert de muzică medievală susţinut de Cimpoierii din Transilvania şi Paladinii de Terra Medies. Va urma de la ora 17.00 un spectacol cu cai într-o zonă a Pieţei Sfatului amenajată special cu 20 de tone de nisip. „Pista pe care o să se desfăşoare tot turnirul trebuie amenajată dintr-un material care să poată permite alergarea cailor, mai ales că o să meargă în galop. Am găsit o modalitate de a pune pe un suport de plastic o cantitate de nisip care să asigure o pistă pe care să ne putem desfăşura turnirul”, a declarat Tiberiu Hermenean, Asociaţia „Transilvania Horses”. „Creăm o lume medievală, cu o poveste medievală, unde aducem cai şi cavaleri, care să se lupte în turnir, aducem domniţe, două ordine cavalereşti: Paladinii de Terra Medies şi Gladius Dei, menestreli, precum Lupus Dacus”, ne-a spusAnemona Hermenean, organizator.

Concertele de muzică medievală susţinute de No' Mads, Lupus Dacus, vor continua până la ora 22.00, când se va încheia prima zi cu un spectacol cu foc al trupei Hypnosis şi un concert al Trupei 6.

Duminică, parada medievală va începe la ora 12.00 pe traseul Livada Poştei-strada Mureşenilor-Piaţa Sfatului unde vor continua concertele de muzică medievală, spectacolul cu cai şi se va încheia la ora 21.00 cu un concert susţinut de trupa Lupus Dacus.

Nu vor fi uitaţi nici copiii, care se pot juca în Grădiniţa Medievală şi care pot învăţa mai multe alături de meşterii populari. „Creaţie de păpuşele pe deget, ne rezumăm la ele, pictură săsească pe lemn, pentru că este uşor de făcut şi captivant pentru copii să dea fondul, să facă floricele şi diverse miniaturi realizate pe strung pe suport de lemn: titirezi, floricele, brăduţi”, a declaratDoina Nistor – meşter popular.

Festivalul se va încheia cu un foc de artificii care va porni de la Turnul Alb.

Comentarii

Ultimă oră