Primăria şi Consiliul Local Feldioara îi invită pe localnici și pe turiști duminică la un spectacol ce nu trebuie ratat.

    Festivalul „Spiritul Iernii”, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, se va desfăşura duminică, 10 decembrie 2017, începând cu ora 15.00, la Căminul Cultural din Feldioara, pe scena amplasată în aer liber.

  Prin crearea acestui eveniment se doreşte readucerea la viaţă a tuturor obiceiurilor locale din preajma sărbătorilor de iarnă.

    Festivalul „Spiritul Iernii”, aflat la a VII-a ediţie, îşi propune să îi reunească pe cei care preţuiesc şi poartă în suflet comoara tradiţiilor de iarnă locale, pentru ca împreună să scrie o nouă filă de poveste în albumul local numit „Tradiții și Obiceiuri”.

       „Spiritul Iernii” va aduce în fața localnicilor, cât și a tuturor celor ce iau parte la acest eveniment, motive de joc și voie bună, un mod special de petrecere a timpului liber, bucurându-se atât de o atmosferă specifică sărbătorilor, în care tradițiile și obiceiurile locale sunt readuse în prim-plan.

    Pe scena amplasată în aer liber vor urca elevi ai Liceului Petru Rareş din Feldioara, Grupul Ţara Bârsei și Ansamblul Plaiurile Dumbrăviţei. Invitat special va fi Aurel Moldoveanu, iar spectacolul va fi prezentat de către Claudia Miriţescu.

  Sărbătoarea locală „Spiritul Iernii” se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primăria Feldioara, în ideea menţinerii continuităţii evenimentelor cu valoare culturală.


Program artistic (Duminica, 10 decembrie 2017), Feldioara:

Ora 15:00 – Program cu elevii Liceului Petru Rareș Feldioara
Ora 16:30– Colinde cu Grupul Țara Bârsei
Ora 17:00 – Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței
Ora 17:30 – Recital Extraordinar Aurel Moldoveanu

 Prezintă: Claudia Mirițescu