Locuitorii din satul Mercheaşa, dar şi turiştii, sunt aşteptaţi duminică, 6 octombrie 2019, la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului „Ziua stejarului”, organizat de Asociaţia Carpaterra în localitatea Mercheaşa şi pe păşunea le lângă sat, unde se află cel mai bătrân stejar din România.


 Organizatorii au pregătit mai multe evenimente inedite, printre care un concert pe pajişte. „Între orele 14.00 şi 16.00, pe păşunea de lângă sat, la aproximativ 100 de metri distanţă de stejar, va avea loc un concert susţinut de Extravaganza Quartet. Vor fi trei viori şi o violă. În deschiderea concertului va fi un recital al unui cor. Dacă va ploua, concertul se va desfăşura în biserica fortificată din sat”, a declarat preşedintele Asociaţiei Carpaterra, Cătălin Cantor.

  Cătălin Cantor a mai anunţat şi alte premiere. Astfel, după foarte mult timp, va putea fi vizitată biserica fortificată din localitate. „Walter, «sasul cu cheia», va deschide biserica, care va putea fi vizitată pe tot parcursul zilei. În ultimii 15 ani, obiectivul nu a putut fi vizitat de turişti”, a explicat preşedintele Asociaţiei Carpaterra, care a anunţat că numărul de saşi din localitatea Mercheaşa s-a dublat în ultimul an. „De la unu, numărul de saşi a crescut la 2, după ce în sat s-a mutat un sas pe care îl cheamă tot Walter”, a spus preşedintele Asociaţiei Carpaterra.

    Videoproiecţii „marca Amural”, pe zidurile Bisericii Fortificate din Mercheaşa

    Tot duminică, în curtea bisericii fortificate va fi organizat un târg de produse tradiţionale, iar seara, pe zidurile lăcaşului de cult vor avea loc videoproiecţii, pregătite de Radu Pascu de la Amural.

     Festivalul„ Ziua Stejarului” va începe duminica, 6 octombrie 2019, la ora 10.00 şi se va încheia la ora 20.00.

    Pe lângă evenimentele amintite, vor mai fi ateliere pentru copii (unul de confecţionare a tablourilor tridimensionale, iar altul de biologie, unde copiii vor putea studia la microscop plantele), o demonstraţie de sculptură în lemn, o proiecţie de film (documentarul „Parcurile Americane”, realizat de braşoveanul Dan Dinu şi de Cosmin Dumitrache).

    Și peisajul va contribui la atmosfera generală, organizatorii susținând că va fi impresionant: „Păşunea şi stejarii din zonă arată spectaculos toamna”.