Pe platoul de lângă DN 73 din localitatea Tohanul Nou se va desfăşura în acest week-end (29 septembrie – 1 octombrie 2017), cea de-a noua ediţie a Festivalului Oierilor.

 Evenimentul doreşte să aducă în atenţia participanţilor unul dintre cele mai vechi obiceiuri tradiţionale din zonă şi anume „Răvăşitul Oilor”,
moment în care oile coboară de la munte.

 În apropiere de Sâmedru (deschizătorul iernii pastorale – 26 octombrie) se încheie ciclul pastoral, care, în calendarul popular, a început la data de 23 aprilie, de Sângiorz, acesta fiind considerat deschizătorul anului şi al verii pastorale.

  În cadrul evenimentului, timp de trei zile, cei prezenţi vor putea să viziteze o expoziţie cu vânzare de maşini agricole şi utilaje specifice zonei montane, pot lua parte la o expoziţie gastronomică, se pot bucura de echitaţie şi plimbări cu trăsura. Cei mai pricepuți pot participa la un concurs pe teme care privesc abilităţile oieritului montan și obiceiurile transhumanţei.

  Evenimentul prilejuiește și un târg de producători şi meşteri populari, expoziţii cu vânzare, prezentări de produse din piele (hamuri, curele etc).

   Duminică, Festivalului Oierilor găzduiește un spectacol folcloric, pe scenă urmând a urca mulți cântăreți de muzică populară foarte iubiți: George Rotaru, Robert Târnăveanu, Livia Harpa, Mariana Stănescu, Liliana Oncioiu, Gheorghe Sorea, Viorica Cerbu, Ionel Letcă, Mioara Greavu, Andreea Jitea, Ştefan Bărbătei, Ioan Cristian Ţăran, dar şi ansambluri de cântece şi dansuri din judeţ.

   Evenimentul este organizat de către Federaţia Oierilor de Munte din România, Asociaţia crescătorilor de ovine şi ecvine Braşov, Asociaţia crescătorilor de taurine – filiala Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Primăria şi Consiliul Local Zărneşti şi Asociatia De la Români Pentru Români.