Filarmonica Braşov susţine campania de conştientizare a autismului, lansată an de an în 2 aprilie 2019, când este marcată Ziua Mondială pentru conştientizarea autismului.

    Astfel, la concertele din data de 11 aprilie 2019, respectiv 18 aprilie 2019, Asociaţia „Rază de Speranţă”, care derulează o astfel de campanie, va fi prezentă în foaierul Filarmonicii Braşov cu materiale de informare şi conştientizare privind această tulburare.

  „Activitatea artistică poate vindeca, aducând efecte benefice prin capacitatea de a face persoanele să îşi exprime non-verbal emoţiile. Mai mult, arta a ajutat dintotdeauna la evadarea din stresul cotidian, stimulând dezvoltarea inteligenţei emoţionale, comunicarea şi relaţionarea în societate”, au explicat reprezentaţii Filarmonicii Braşov.

     În seara de 11 aprilie 2019, de la ora 19.00, concertul Filarmonicii îi va avea în prim plan pe solistul Alexandru Tomescu şi a sa faimoasă vioară Stradivarius Elder Voicu, şi pe dirijorul bulgar Dian Tchobanov. Programul aduce în atenţia auditoriului lucrări de referinţă din literatura muzicii clasice: Cl. Debussy – „Preludiu la după-amiaza unui faun”, C. Saint -Saens - Concertul numărul 3 pentru orchestră şi F. Mendelssohn - Bartholdy, Simfonia a III-a în la minor op. 56, „Scoţiana”.