Sezonul de schi din Poiana Braşov se încheie oficial, sâmbătă, cu mare petrecre și un viţel la proţap.

 După o iarnă cu adevărat bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă, în Poiana Braşov va avea loc sâmbătă, 18 marie 2017, începând cu ora 13.00, evenimentul de încheiere a sezonului oficial de schi. Turiștii prezenți și operatorii de turism chiar vor avea motive să sărbătorească, pentru că a fost cel mai bun sezon de iarnă din ultimii cinci ani.

   Petrecerea va debuta pe pârtia de lângă Clubul Rosignol, iar apoi se va muta în incinta acestuia, pentru toţi cei prezenţi urmând a fi pregătit un viţel de 170 de kilograme la proţap, o tocană delicioasă şi muzică aleasă de DJ cunoscuți din România.

 „Dorim să mulţumim Primăriei Municipiului Braşov, administratorilor domeniului schiabil şi tuturor membrilor Asociatiei de Turism Poiana Brașov - hoteluri, pensiuni, vile, restaurante, baruri, forme de agrement, şcoli de schi, operatori de transport pe cablu, pentru toată activitatea întreprinsă în acest sezon, care a fost unul extraordinar”, a declarat Nora Dudiţă, director executiv în cadrul Asociaţiei de Turism Poiana Braşov.

   Petrecerea de final de sezon, marcat oficial în fiecare an pe 15 martie, nu înseamnă însă şi închiderea pârtiilor, sperându-se ca în acest an să se schieze inclusiv în luna aprilie. Oricum vremea e potrivită încă pentru sporturile de iarnă. În ultimele zile a nins în Poiana Braşov, refăcându-se stratul de zăpadă, iar temperaturile sunt scăzute. Se pare că iarna se dă greu dusă din Poiană.

    De altfel şi la Predeal pârtiile sunt încă deschise, în weekend fiind aşteptaţi iubitori ai schiului pe Clăbucet Plecare, Clăbucet Sosire şi Clăbucet Variantă, salvamontiştii din staţiune afirmând că pârtiile vor rămâne deschise cel puţin încă două săptămâni.