Seară specială pentru firmele braşovene de top. În cadrul celei de a 8- a ediţii ale Premiilor Excelenţei în Afaceri, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a oferit zeci de diplome, cupe şi trofee reprezentanţilor societăţilor care au avut rezultate deosebite de-a lungul anilor şi în mod special pentru activitatea din 2012. Sute de firme din aproape toate domeniile de activitate au fost laureate la cea de a 8- a ediţie a evenimentului şi s-au oferit premii speciale pentru eficienţă în managementul mediului, pentru activitate de cercetare dezvoltare, pentru angajatorulul anului sau pentru exportatorii de succes dar şi multe altele. „De 6 ani încontinuu suntem atât pe o creştere a producţiei cât şi pe o creştere a numărului de angajaţi, dacă prin 2007 aveam vreo 600 de angajaţi acum avem cel puţin dublu, vreo 1.300 -1.400 nici nu ştiu exact”, a declarat Tudor Neculoiu - angajator de top.
„Avem o echipă foarte motivată şi doresc cu această ocazie să le mulţumesc angajaţilor noştri că au făcut posibilă obţinerea acestui premiu. Firma noastră exportă electronice, către ţări din Europa, America şi Asia”, a spusRobert Moise - exportator de succes. „Organizarea acestui eveniment comparativ cu anii trecuţi trebuie să spun că e mai uşoară dat fiind experienţa anterioară dar până la urmă de fiecare dată ne preocupăm să venim cu ceva nou, ceva mai plăcut pentru participanţi ceea ce înseamnă o preocupare căreia trebuie să-i aloci multe, multe resurse”, ne-a spus Adriana Ispas director CCI Braşov.
Mix TV, Radio Braşov, Braşovul Tău, printre premianţi
În cadrul galei şi o parte dintre reprezentanţii presei braşoveane au primit diplome de parteneriat pentru strânsa colaborare cu Camera de Comeţ şi Industrie Braşov. Iar la acest capitol a fost premiat şi Mix Media Grup. Şi la capitolul Serviciilor profesionale, societatea care patronează Mix Tv a primit un premiu special, pentru că de 9 ani se află în topul firmelor. "Gala Premiilor Excelenţei în afaceri” este un eveniment care evidenţiază realizările economiei locale şi celebrează performanţa şi consecvenţa în afaceri. Gala are ca scop recunoaşterea publică a bussinesuri-lor locale care exemplifică excelenţa iar fruntaşii competiţiei reflectă ambiţia mediului nostru de afaceri şi succesul antreprenorilor care şi-au asumat rolul activ de a face din Braşov un judeţ prosper.