Sari la conținut

Fiscul pregăteşte atacul! Vizate peste 2.000 de firme din Prahova şi Braşov

fiscul-pregateste-atacul-vizate-peste-2000-de-firme-din-prahova-si-brasov

Fiscul va pune o presiune teribilă pe firmele din Bucureşti-Ilfov, unde situaţia a fost scăpată de sub control în ultimii zece ani, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Mai sunt vizate 150 de mari companii şi alte 2.000 din Prahova şi Braşov, potrivit unui interviu acordat de Diaconu revistei Capital. Acţiunile fac parte din strategia din acest an pentru combaterea evaziunii fiscale, estimată la circa 100 miliarde lei anual de experţii Consiliului Fiscal. În acordul cu FMI, este prevăzut un program de control pentru a doua jumătate a anului. Una dintre problemele reclamate de contribuabili este aceea că unele companii primesc multe controale, în timp ce altele nu sunt căutate niciodată de ANAF. "Avem foarte mulţi agenţi economici care nu au fost controlaţi niciodată, inclusiv la marii contribuabili. În perioada imediat următoare, vom face inspecţii la circa 150 de mari contribuabili care nu au fost niciodată controlaţi. A doua direcţie de control va fi în zona agenţilor economici mi­jlocii şi mici din Bucureşti-Ilfov, care reprezintă marea problemă a ANAF pentru că 70% din veniturile bugetare provin de la aceste două categorii, în timp ce celelalte regiuni reprezintă restul. În Bucureşti-Ilfov avem 2.100 de salariați, pe când necesarul ar fi cu mult mai mare, mai ales dacă ne raportam la numărul de personal al celorlalte șapte regiuni, numărul de personal este relativ suficient. Urmează să facem detaşări din provincie, să aducem minimum 400 de inspectori pentru a spori capacitatea de control în Bucureşti-Ilfov", spune Gelu Diaconu.

Mai multe aici.

Comentarii

Ultimă oră