Sari la conținut
ford-va-rechema-la-service-434000-de-vehicule

Ford Motor a anunţat, luni, că va rechema la service 434.000 de vehicule, în special în America de Nord, pentru a rezolva problemele legate de ruginirea unor componente şi de unele defecţiuni la scaune. Al doilea mare producător auto din SUA recheamă la service 48.950 de modele Fusion, Lincoln MKZ, Escape şi C-MAX din 2013 - 2014, pentru a înlocui spătarele de scaun care nu au fost sudate adecvat şi nu corespund standardelor stabilite de Agenţia Americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA). De asemenea, Ford va rechema aproximativ 385.750 SUV-uri compact Escape, deoarece rugina ar putea afecta rama auxiliară a vehiculelor şi diminua controlul direcţiei. Rechemarea afectează modele fabricate în 2001 - 2004 în SUA şi Canada. Ford a explicat că ruginirea ar putea avea loc la vehiculele utilizate în medii cu corozivitate ridicată, cum ar fi zonele unde se utilizează sarea pentru topirea gheţii pe şosele. Compania susţine că nu au fost raportate accidente din cauza acestei probleme, scrie agerpres.ro.

Comentarii

Ultimă oră