Sari la conținut

„Frumoasa şi Bestia”, sâmbătă, în cadrul Festivalului de Operă, Operetă şi Balet

frumoasa-si-bestia-in-cadrul-festivalului-de-opera-opereta-si-balet

În cadrul Festivalului de Operă, Operetă şi Balet, Opera Braşov prezintă „Frumoasa şi Bestia”, spectacol extraordinar de balet.

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, de la ora 19.00, în Sala Operei, Festivalul de Operă, Operetă şi Balet, ediţia a XVI-a, organizat de Opera Braşov, continuă cu spectacolul extraordinar de balet „Frumoasa şi Bestia”, pe muzică de P.I. Ceaikovski, prezentat de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.

Cea mai recentă premieră (iunie 2018) a apreciatei companii de balet constănţene este o frumoasă poveste în paşi de dans, redând o atmosferă de basm creată şi de costumele şi decorurile semnate de scenografa Natalia Kornilova.

Într-un ţinut îndepărtat, trăia un Prinţ într-un castel somptuos. Deşi avea tot ce îşi dorea, era răsfăţat, rău şi egoist. Îi plăcea să organizeze baluri, în cadrul cărora îşi etala calităţile de dansator, iar supuşii săi îşi arătau aprecierea prin nenumărate daruri. Cu ocazia uneia dintre aceste serate, Prinţul primeşte cadou un trandafir din partea Zânei bune, care-l veghează. Dezamăgit de simplitatea darului ei, Prinţul îl refuză. Dându-şi seama că în inima lui nu există niciun strop de iubire, Zâna îl transformă într-o Bestie hidoasă şi îl leagă cu o vrajă puternică. Trandafirul pe care i-l oferise avea să rămână înflorit până când Prinţul va fi învăţat să iubească şi să câştige dragostea cuiva, înainte să-i cadă ultima petală. Abia atunci vraja urma să se rupă, altminteri Prinţul ar fi fost condamnat să rămână pentru totdeauna o Bestie. Disperat din cauza înfăţişării sale respingătoare de-acum, Bestia se ascunde în turnul palatului.

Regia, coregrafia şi light-design-ul sunt semnate de maestrul coregraf Horaţiu Cherecheş, cel căruia îi aparţine şi libretul, o adaptare după povestea autoarei Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve.

Scenografia este semnată de Natalia Kornilova. Asistent coregrafie: Monica Cherecheş.

În distribuţie, se află soliştii de balet: Irina Ganea Mihaiu - Belle, Bogdan Bîrsănescu - Bestia, Adrian Mihaiu - Prinţul, Cecilia Ursul - Zâna, Ryan Brown - Maurice, Douglas Stewart Callum - Gaston, Keito Shimomura - Grujon, Mizuki Kubota - Trandafirul, Mihai Pâslaru - Lully, Daia Kashiwaba - Beauchamp, Yuria Soeta - Lumignon, Mayu Takahashi - Violon, Renata Soares, Iguacel Sanchez - Surorile lui Belle, Andrada Ion - Bibliotecara, Mayura Takase - Brutăreasa, Sayaka Tanno - Măcelăreasa, Saki Goda - Cârciumăreasa, Mihai Pâslaru - Şeful din port.

Îşi dă concursul Ansamblul Companiei de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.

Preţ bilete: 50 lei.

Comentarii

Ultimă oră