Sari la conținut

Dacă temperaturile vor fi foarte scăzute în această iarnă, compania Transgaz va fi nevoită să întrerupă alimentarea unor consumatori industriali și să mărească importurile pentru a asigura alimentarea populației. Însă, în aceste condiții, factura va fi de cel puțin 3 ori mai mare, scrie Adevărul.

În fiecare toamnă, Ministerul Economiei elaborează un plan pentru cazul în care este declanșată situația de urgență în alimentarea cu gaze pe timp de iarnă. Acesta este pus în aplicare în condițiile în care temperaturile scad foarte mult, dacă importurile se reduc cu peste 20% sau dacă există accidente. Astfel, proritatea o are alimentarea populației, urmând apoi instituțiile de protecție socială, precum spitale, școli, creșe. Dacă temperatura din ianuarie va fi cea prognozată, de minus 15 - minus 20 grade Celsius, atunci Romgaz ar trebui să găsească soluții pentru alimentarea populației. Una dintre ele ar fi creșterea producției interne.  În plus, s-ar putea mări importul, însă gazele provenite din exterior sunt de trei ori mai scumpe. Dacă nu vor mai exista gaze deloc pe piață, atunci Transgaz va fi nevoită să întrerupă sau să oprească alimentarea cu gaze a unor consumatori industriali pentru a se asigura transportul către populație.

Comentarii

Ultimă oră