Sistemul de taxare a gazelor de şist şi a celor extrase din Marea Neagră ar putea fi diferit faţă de cel aplicat gazelor convenţionale, dar trebuie văzut dacă România dispune de astfel de resurse, a declarat într-un seminar pe tema energiei, ministrul delegat pentru Energie, braşoveanul Constatin Niţă. "Este timpul să ne apucăm serios de gazele din Marea Neagră, trebuie o lege privind redevenţele şi transportul gazelor din această zonă, lucrurile vor evolua foarte rapid acolo. La fel şi la gazele de şist, trebuie să vedem întâi dacă avem, şi abia apoi dacă le exploatăm sau nu. Se face o confuzie între explorare şi exploatare", a afirmat Niţă, conform Mediafax. El a precizat că pentru gazele de şist nu se va stabili niciun nivel de redevenţă până când nu va începe exploatarea lor. Potrivit lui Niţă, tot sistemul de redevenţe va trebuie adaptat celui european. Referindu-se la rezervele de gaze din Marea Neagră, Niţă a afirmat că producătorul de gaze Romgaz, deţinut de stat, va trebui să se implice mai mult în această zonă şi să participe la licitaţiile pentru acordarea concesiunilor.