Sari la conținut

Gratuit cu telecabina la Babele, pentru un concert inedit

gratuit-cu-telecabina-la-babele-pentru-un-concert-inedit

De Ziua Crucii, un eveniment artistic deosebit la Crucea de pe Caraiman. Maestrul Nicolae Voiculeţ, alături de orchestra sa, dar și de căluşari şi tulnicărese, susţine un recital la aproape 2.300 de metri altitudine, la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman. Spectacolul „România din inima mea” are loc de la ora 14.00 şi doreşte promovarea Crucii Eroilor Neamului, monument inaugurat în urmă cu aproape 90 de ani, care a intrat recent în Cartea Recordurilor. Organizatorii concertului anunţă că accesul publicului se va face gratuit, cu telecabina, până la Babele. Ziua se va încheia cu un concert de gală la Castelul Cantacuzino din Buşteni. „Am să duc cel mai bun ansamblu de căluşari din lume, cel de la Slatina, la 2.300 de metri, să danseze pe cel mai înalt altar al României. Am să aduc tulnicăresele, din satul Avram Iancu, din judeţul Alba care au colindat Pământul. Am construit un nai special, voi cânta cu el la Cruce, iar seara la concertul de gală de la castel îl voi dona într-o licitaţie. Banii strânşi vor fi donaţi unui copil care o să studieze naiul”, a declarat maestrul Nicolae Voiculeţ.

Comentarii

Ultimă oră