Primăria Braşov a prezentat miercuri, 20 decembrie, cabinetul stomatologic şcolar înfiinţat de municipalitate, prin Direcţia de Servicii Sociale, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 19, unde se vor putea trata elevii din clasele primare şi gimnaziale.

Anul acesta, se va finaliza amenajarea unui alt cabinet stomatologic şcolar, la Colegiul Tehnic „Transilvania”, acesta fiind destinat liceenilor. Cele două cabinete vor funcţiona începând din 15 ianuarie, timp de şapte ore pe zi, de luni până vineri.

Spaţiul în care vor funcţiona cabinetele a fost puse la dispoziţie de cele două instituţii de învăţământ, iar cheltuielile de renovare şi dotare au aparţinut municipalităţii, care va asigura şi cheltuielile de funcţionare.

Pentru fiecare dintre cele două cabinete, costul aparaturii a fost de 35.000 de lei.