Sari la conținut

Guvernul vrea introducerea Sănătăţii ca materie de studiu

guvernul-vrea-introducerea-sanatatii-ca-materie-de-studiu

În condiţiile în care puţine unităţi de învăţământ din Braşov şi din ţară se mai pot lăuda că au – în permanenţă – un medic şcolar, ministrul Sănătăţii consideră oportună şi chiar necesară introducerea unei noi materii de studiu: Educaţia pentru sănătate. „Cred că aceste ore ar trebui să fie obligatorii și cred că avem o resursă fantastică la care trebuie să apelăm: medicii școlari. Suntem obligați să susținem această specialitate, medicii școlari se împuținează, este una dintre specialitățile care scade în număr. Sunt medici școlari, asistente care lucrează în cabinetele școlare, care au o experiență extraordinară și marea lor majoritate au o dedicație extraordinară, mai ales că sunt atât de puțini și uneori deservesc mai multe școli”, a declarat Patriciu Achimaș-Cadariu după lansarea Planului multianual integrat de promovare a sănătății și educației pentru sănătate, care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Potrivit ministrului, copiii ar putea primi la școală lecții privind igiena de zi cu zi, alimentație, obiceiuri de evitat — fumat, alcool, consum de medicamente și alte substanțe. El consideră că medicii și asistentele școlare ar putea deveni educatori excelenți cu ajutorul unor cursuri de pregătire pedagogică de scurtă durată. Ministrul a susținut că în acest sens sunt necesare dezbateri.

Comentarii

Ultimă oră