Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a declarat că îi este dor de antrenorat şi că în viitor probabil va prelua o echipă, fără să precizeze însă momentul când se va produce acest lucru. „Acum învăţ, am academie, probabil în viitor o să mă întorc în iarbă. Viaţa o să-mi arate dacă o să ajung să îl antrenez pe fiul meu, Ianis. Cel mai important e să vedem dacă Ianis ajunge fotbalist ca să pot să îl antrenez eu. Mi-e dor de antrenorat, normal. Acum şi când dorm mă gândesc la fotbal. Am academie şi trebuie să avem grijă de vreo 300 de copii", a spus fostul căpitan al echipei naţionale. El a adăugat că nu este dezamăgit de evoluţia echipei pe care o patronează, Viitorul Constanţa, în primul sezon din Liga I, chiar dacă aceasta se află acum în lupta pentru evitarea retrogradării. „Nu sunt dezamăgit de evoluţia Viitorului. Obiectivul nostru e să producem jucători. Şi eu cred că suntem cel mai bun exemplu din România de când e România. Avem 30 de jucători la loturile naţionale, aşa că noi şi când pierdem, câştigăm. Nu am fost sub adversari foarte mult. Atât putem, mai sunt 9 meciuri şi încercăm să obţinem puncte ca să rămânem în Liga I", a adăugat fostul jucător.
Sursa: Mediafax