Sari la conținut
halep-si-niculescu-in-turul-al-doilea

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a dispus în trei seturi de cehoaica Barbora Krejcikova, 3-6, 6-1, 6-1. Halep a obținut o victorie muncită, într-o oră și 42 de minute. Halep, numărul cinci mondial, a început greoi și a făcut față cu greu jocului agresiv al Barborei Krejcikova, locul 200 WTA, care a câștigat primul set cu 6-3. Simona s-a trezit și i-a administrat apoi un dublu 6-1 cehoaicei și astfel a obținut calificarea în optimile de finală. Monica Niculescu a învins-o pe compatrioata sa Andreea Mitu în două seturi, 6-2, 6-4, și s-a calificat în optimile de finală. Simona Halep și Moncia Niculescu şi-au asigurat câte un cec de 3.310 dolari și câte 30 de puncte WTA. În turul secund Halep o va înfrunta pe Isabella Șinikova jucătoare venită din calificări, în timp ce Monica Niculescu va juca împotriva Polonei Hercog din Slovenia.

Comentarii

Ultimă oră