Sari la conținut

Halterofilul Gabriel Sîncrăian a fost suspendat temporar

halterofilul-gabriel-sincraian-a-fost-suspendat-temporar

Halterofilul român Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, a fost suspendat temporar de Federaţia Internaţională de Haltere, în condiţiile în care ar fi fost depistat pozitiv în cadrul unui control antidoping, notează ProSport.

Pe 29 august, postul public de televiziune a anunţat că Gabriel Sîncrăian va pierde medalia de bronz de la Jocurile Olimpice, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va trebui să plătească 100.000 de euro către Comitetul Internaţional Olimpic. Federaţia Română de Haltere, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Agenţia Naţională Antidoping nu au primit vreun document oficial din partea Comitetului Internaţional Olimpic în toată această perioadă.

Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, a declarat miercuri pentru ProSport: "Sâncrăian a fost suspendat temporar de la 1 octombrie. Nu am alte date până acum, deocamdată nu i-a fost retrasă medalia de la Rio".

Halterofilul român a concurat la categoria 85 kg şi a obţinut medalia de bronz cu nou record personal, de plus 20 de kilograme.

Comentarii

Ultimă oră