Corona Braşov a disputat două meciuri amicale cu Măgura Cisnădie, chiar înaintea Crăciunului. În Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, fetele antrenate de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece au repurtat o dublă victorie, cu 38-31 şi 33-26. Cea mai bună marcatoare a Coronei a fost Cristina Zamfir, cu câte 8 goluri în fiecare partidă.

Jocul doi s-a disputat, în mare parte, după aceleaşi coordonate. Începutul a fost mai greu pentru Corona, care s-a văzut condusă cu 9-5 în minutul 12, după care au urmat 9 minute fără gol pentru Cisnădie, perioadă în care braşovencele au preluat conducerea, 11-10. S-a mers cap la cap, iar la pauză s-a intrat cu 15 egal. În partea a doua, fetele lui Burcea şi Berbece au apăsat mai tare pedala de acceleraţie, iar pe final s-au desprins decisiv. La fel ca şi în primul meci, cea mai bună marcatoare a Coronei a fost Cristina Zamfir, cu 8 goluri, urmată de Hotea cu 6 goluri. Raţiu, Neagu şi Cartaş au înscris de câte 3 ori, Briscan şi Pricopi câte două goluri, iar Bondar, Marcu şi Creţu un gol.


Pentru Corona vor urma alte două partide amicale, tot cu Măgura Cisnădie, dar în deplasare. Meciurile sunt programate între Crăciun şi Revelion.