Naționala feminină de handbal a României, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial, s-a întors în noaptea de luni spre marți în țară, jucătoarele și membrii staff-ului fiind primiți la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional ''Henri Coandă'' din Otopeni de ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, de secretarul de stat Carmen Tocală și de președintele Federației Române de handbal, Alexandru Dedu, precum și de prieteni și rude.

Handbalistele au fost îmbrățișate și au primit flori din partea Elisabetei Lipă, care le-a transmis că vrea să le vadă campioane olimpice în 2016.
''Vă felicit pentru performanța obținută la Campionatul Mondial, dar și pentru determinarea și dăruirea cu care ați luptat până în ultimul minut al fiecărui meci. Sunt convinsă că turneul preolimpic va fi tot ca meciul România — Polonia și sper să vă văd campioanei olimpice anul viitor, pentru că ați arătat că puteți și meritați'', a declarat Lipă.
Valentina Ardean-Elisei, căpitanul echipei naționale, a mulțumit pentru primirea făcută:
''Ne bucurăm că ne-am întors acasă cu o medalie. Ne dorim să fim la fel și în continuare și să avem rezultate pozitive cât mai multe''.
Selecționerul suedez al reprezentativei României, Tomas Ryde, nu a venit în România, el având de rezolvat niște probleme în țara sa.

Handbalistele au fost așteptate în fața aeroportului de circa 50 de suporteri cu steaguri, care au scandat ''România! România!'', ''Cinste lor, cinste lor, cinste campioanelor!'', ''Suntem mândri de voi!'' Jucătoarele au coborât din autocar și au făcut câteva poze cu fanii.