Sari la conținut

Handbalistele tricolore lucrează intens la moral

Chiar şi un semieşec este greu de digerat, atunci când te-ai încurcat de Japonia, echipă fără pretenţii în handbalul mare. Fetele lui Radu Voina au încercat să treacă peste momentul ruşinos consumat marţi seara, şi la antrenamentul de miercuri s-au pus pe ....joacă.
Destindere, în  joacă. „Maţele încurcate”, „Al 3-lea fuge” şi „Tunelul”, au fost preferatele fetelor, care s-au destins la antrenamentul de miercuri dimineaţa. Mica Brădeanu şi Adina Fiera s-au pregătit separat, la fel cum a făcut-o şi Oana Manea, dar după ce a încăput pe mâna masorilor. Atât Manea cât şi Fiera au confirmat că se simt din ce în ce mai bine. „E groaznic să stai pe margine, m-am săturat, deabia aştept să intru în teren” ne-a spus Manea în timp ce executa câteva mişcări de încălzire.
Probleme medicale pentru Chirilă. Coşmarul accidentărilor nu dă deloc pace echipei României. Oana Chirilă a resimţit dureri la genunchiul stâng, iar pe parcursul antrenamentului de miercuri dimineaţa, a fost „clienta” maseorilor. „Am avut ceva probleme la gleznă, apoia au fost şi câteva contracturi, plus loviturile inerente din timpul jocurilor şi acum mi s-a umflat genunchiul”, s-a confesat Chirilă.
Şoferul încurcă lume. Echipa României a ajuns la Ginasio do Ibirapuera cu o întârziere de 10 minute, cauzată de şoferul autocarului. „Ne-au schimbat şoferul autocarului, a venit unul care habar nu are străzile, îi spuneam noi, fă aici dreapta, aici stânga...A încurcat străzile....Un drum care îl făceam în mod normal în 10, maximum 15 minute, l-am făcut într-o jumătate de oră” a spus selecţionerul Radu Voina.
Au schimbat sala. Pentru că se practică sistemul rotaţiei, România a schimbat joi dimineaţa sala de antrenament. Astfel, tricolorele nu au mai făcut şedinţa de pregătire în Ginasio do Ibirapuera din Sao Paulo şi s-au deplasat în zona Sao Pato. Pentru că problemele medicale s-au înmulţit, de miercuri seara, la Sao Paulo a ajuns şi medicul Oltchimului, Florin Oancea. Acesta a fost trimis în Brazilia de managerul Oltchimului, Constantin Roibu.  
Cu Brazilia şi Franţa, pentru locul 1. La ora la care sunt citite aceste rânduri, este cunoscut deja rezultatul jocului Brazilia-România, partidă care s-a încheiat în această dimineaţă. Urmează jocul cu Franţa, astăzi, de la ora 21.15 (ora României). A început sarabanda calculelor, au început emoţiile adevărate!

Comentarii

Ultimă oră