Sari la conținut

Hartă strategică de zgomot pentru stația CFR din Brașov

harta-strategica-de-zgomot-pentru-statia-cfr-din-brasov

Compania Naţională de Căi Ferate a alocat peste 5,15 milioane de lei pentru servicii de consultanţă în combaterea zgomotului. De fapt, este vorba despre elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune pentru căile ferate.

Sunt vizate 5 tronsoane intens circulate, cu un trafic de 30.000 de treceri de trenuri pe an, dar și staţiile CFR aflate în interiorul a 20 oraşe, cu o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori, orașe printre care se numără și Brașovul.

În acest sens, compania a lansat o licitaţie prin care firmelor interesate li se cere să constituie o garanţie de participare în cuantum de 40.000 lei, precum şi să facă dovada că, în ultimii 5 ani, au mai derulat contracte similare de minim 300.000 lei.

Durata contractului este de 30 de luni de la atribuire.

Comentarii

Ultimă oră