Dacă cei mai mulţi dintre români se gândesc, în această perioadă caniculară, la concediile pe care le-ar petrece în locuri exotice,  alţii  însă îşi fac deja planurile de afaceri pentru sezonul rece.   
Mai ales că ofertele de petrecere a Crăciunului şi Revelionului în Poiana Braşov sunt deja pe piaţă. Oamenii de afaceri au speculat momentul şi au pregătit pachete speciale şi metode de petrecere a timpului liber cât mai variate, pentru a atrage cât mai mulţi turişti la munte. "Am dezvoltat un centru ecvestru unde turiştii se pot bucura de plimbări cu trăsura cu atelaje de doi cai sau de patru prin staţiune sau prin pădure. Avem trasee foarte frumoase la poalele muntelui. De asemenea, turiştii experimentaţi pot face şi echitaţie" a declarat  Şerban Nica, proprietar complex vile Poiana Braşov.  Pe lângă variantele multiple de distracţie turiştii vor avea ocazia să socializeze şi lângă focurile de tabără. Acestea vor fi pregătite  chiar şi pe zăpadă.  "În cadrul centrului nostru ecvestru avem 10 atelaje noi. Avem trăsuri pentru diverse evenimente festive, trăsuri pentru vânătoare sau pentru turism. Însă piesa de rezistenţă este sania lui Moş Crăciun, care e pregătită pentru sezonul de iarnă. Are leduri, roţi hidraulice care se ridică în cazul lipsei de zăpadă, dar suntem siguri că vom avea la iarnă multă zăpadă" spune optimist Şerban Nica."Noi deja ne-am pregătit pentru ofertele de iarnă. Avem pentru Crăciun un sejur de minim patru nopţi cu preţurile neschimbate, care sunt aceleaşi din timpul anului. Iar de Revelion un sejur de minim şapte nopţi, cu mic dejun inclus. Preţurile variază între 50 de euro şi 90 de  cameră pentru două persoane" a declarat Linda Nica, proprietar complex vile Poiana Braşov. Persoanele care fac rezervări din timp pentru sărbătorile de iarnă beneficiază de reduceri care ajung până la 10 procente. O plimbare cu sania trasă de cai va costa 300 de lei pentru 5 persoane, iar adulţii profesionişti în domeniul echitaţiei, pot călări cu 100 de lei. "Ne-ar tenta să ne petrecem sărbătorile aici. Mai ales pentru schi şi pentru plimbările cu sania" spun turiştii care au fugit, în aceste zile de caniculă, la munte. L. N.