Hotelierii români vor să angajeze cameriste şi ospătari din Republica Moldova din vară, după ce România va elimina vizele pentru aceştia, pe piaţa autohtonă fiind nevoie de forţă de muncă pentru că o parte din personal a ales să lucreze în hoteluri din străinătate sau pe vase de croazieră. Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), spus că salariile în Moldova sunt mult mai mici decât în România, iar cetăţenii moldoveni vor fi tentaţi să vină la muncă, scrie gandul.info. "Avem nevoie în hoteluri de forţă de muncă cu calificare medie - bucătari, ospătari şi cameriste. Avem multe şcoli de formare profesională şi îi putem pregăti. În momentul în care se elimină vizele pentru cetăţenii moldoveni putem să îi angajăm. Avem nevoie de forţă de muncă în special pentru activităţi sezoniere, cum este vara la mare sau iarna la munte", a declarat agenţiei Mediafax Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).