Sari la conținut
il-luce-felicitat-de-patron

Patronul clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a declarat, după câştigarea titlului naţional de către echipa antrenată de Mircea Lucescu, că îl felicită în mod special pe tehnicianul român, care a meritat acest al şaptelea succes din ultimii 9 ani, informează site-ul oficial al clubului ucrainean. „Emoţiile sunt extrem de mari. Mi-am dorit foarte mult să câştig titlul naţional, dar mai mult, vreau să îl câştig şi pe următorul. Felicitări tuturor fanilor, jucătorilor, antrenorilor şi familiilor lor. Cred că au meritat acest titlu. Avem cel mai numeros public, ceea ce înseamnă că echipa este iubită. Fanii iubesc jocul lui Şahtior, stilul echipei. Vreau să îl felicit în mod special pe Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul care îşi stabileşte cele mai ambiţioase obiective. La fiecare meci, el este foarte motivat şi concentrat pentru a obţine rezultatele cele mai bune. A meritat acest titlu, pentru că munceşte la Şahtior de nouă ani şi a câştigat campionatul de şapte ori în această perioadă. Merită. Să încerce altcineva să mai reuşească vreodată aşa ceva! În privinţa sezonului viitor, pot să vă spun că două persoane nu vor fi schimbate. Proprietarul clubului, adică eu, şi antrenorul principal Mircea Lucescu. În rest, vom încerca să întărim echipa. Vom face totul pentru a-i ţine pe jucătorii-cheie şi pentru a aduce fotbalişti care să încânte cu un joc frumos şi cu rezultate bune”, a spus Ahmetov.

Comentarii

Ultimă oră