Brașovenii își pot încărca gratuit smartphone-urile, tabletele și laptopurile!

     A cincea săptămână din Tabăra Meseriașilor s-a încheiat pentru 59 de elevi din Buzău care se pregătesc să devină electricieni. Proiectul lor final a constat în realizarea unui ELECTRIC HUB multifuncțional, care a fost amplasat în Piața Sfântul Ioan din Brașov.

     În săptămâna petrecută în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, în perioada 27 august – 2 septembrie 2017, viitorii electricieni au trecut printr-o serie de ateliere de dezvoltare personală – învățând noțiuni de bază despre comunicare, lucru în echipă, spirit antreprenorial, pregătirea în fața angajatorului și responsabilitate civică – urmate de atelierele de pregătire practică.

     Proiectul lor de absolvire a constat în realizarea unui Electric HUB cu scop concret utilitar.

       Elevii au lucrat timp de 3 zilei la realizarea Electric HUB-ului care va funcționa cu energie solară, prin panouri fotovoltaice care vor alimenta prizele (pentru laptopuri/telefoane), va avea un sistem de iluminare inteligent automatizat, un rastel de biciclete, o parte de reciclare și un panou interactiv de informare.

   „În Tabăra Meseriașilor construim destinele și visele meseriașilor din România. Dar construim și lucruri palpabile pe care le oferim comunității, pentru că schimbarea începe aici dar se continuă cu fiecare dintre noi. Electricienii de anul acesta, împreună cu mentorii lor au realizat un Electric HUB, un spațiu de întâlnire pentru localnicii din Brașov și pentru turiști. Acesta aduce împreună valori în care noi credem: sustenabilitate, energie verde, inspirație, conștientizare și multidisciplinaritate. Chiar dacă aceasta a fost ultima serie din tabăra de anul acesta, noi nu ne oprim aici și vom continua să susținem învățământul profesional și tehnic din România și să arătăm că se poate!”, spune Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

   Electric HUB-ul a fost amplasat în Piața Sfântul Ioan din Brașov și este primul spațiu de acest gen în oraș.

   „În Tabăra Meseriașilor, ne-am propus ca elevii să aibă parte de o experiență pe care noi nu am avut șansa să o avem la vârsta lor. Am ales să facem un HUB Electric pentru componenta de sustenabilitate, energie verde, energie regenerabilă, care să răspundă comunității și care să poată fi replicat. Noi, la EfdeN promovăm responsabilitatea față de oameni și față de mediu și ne-am dorit să aducem asta aici, în tabără, pentru ca viitorii electricieni să fie mai pregătiți pentru tehnologiile și nevoile viitorului” au explicat Claudiu Butacu și Mihai Toader Pasti, fondatorii proiectului câștigător EFdeN și mentori în Tabăra Meseriașilor.


     La finalul taberei, 10 dintre cei mai buni meseriași au fost premiați cu o bursă oferită de OMV Petrom, în valoare de 500 de lei iar  ENEL va mai oferi 10 burse. Acestea vor fi acordate lunar, timp de un an școlar.

...............................................................................................................................

 Tabăra Meseriașilor, din cadrul inițiativei România Meseriașă, este un proiect de educație profesională și tehnică organizat de OMV Petrom, bazat pe ateliere de dezvoltare personală și profesională.

   În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, elevii învață noțiuni de bază despre comunicare, lucru în echipă, spirit antreprenorial, pregătirea în fața angajatorului, dar și responsabilitate civică. La atelierele practice, lucrează alături de profesioniști în domeniul specific meseriei lor. Toate acestea îi ajută pe elevi să fie mai pregătiți pentru piața muncii, la finalul studiilor.