Din 15 iunie, minutele de convorbire, SMS-urile şi traficul de date consumat în roaming în interiorul Uniunii Europene şi a Spaţiului Economic European se vor scădea din resursele naţionale incluse.

Potrivit Autorității de Reglementare în domeniul Comunicaţiilor, după epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele, dar în limitele unei utilizări rezonabile.

Se realizează astfel trecerea completă la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în ţările din Uniunea Europeană, dar şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Noile condiţii se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare, astfel că pentru a beneficia de „Roam like at home", clienţii existenţi nu trebuie să-şi achiziţioneze un nou plan tarifar sau să îşi reînnoiască abonamentul în vigoare.

Cum se tarifează consumul în roaming în UE/SEE:

1. Apelurile şi SMS-urile. Începând cu data de 15 iunie 2017, apelurile (minutele) efectuate şi SMS-urile trimise în roaming, către orice destinaţie din UE/SEE (inclusiv către orice număr de telefon din România) se scad, până la epuizarea lor, din minutele şi SMS-urile naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România, pentru traficul în afara propriei reţele. Apelurile şi SMS-urile primite în roaming în UE/SEE sunt gratuite.

2. Internet - datele (MB/GB). Ca regulă generală, datele (MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se scad, până la epuizarea lor, din datele naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România. Totuşi, în cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fără TVA.

Clienţilor care depăşesc utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depăşi un anumit plafon. Condiţiile de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE/SEE trebuie descrise, în mod detaliat, în contractele dintre furnizori şi clienţi.

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal în următoarele situaţii:

- dacă un utilizator nu prezintă, la cererea furnizorilor, o dovadă privind reşedinţa obişnuită sau existenţa unor legături stabile cu România;
- dacă, într-o perioadă de monitorizare de cel puţin 4 luni, se înregistrează, pe o anumită cartelă SIM, în mod cumulativ, atât consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cât şi prezenţă (conectare la reţea) mai mare în roaming în UE/SEE faţă de nivelul naţional;
- dacă o cartelă SIM înregistrează o lungă perioadă de inactivitate şi poate fi asociată unei utilizări preponderente sau chiar exclusiv în roaming în UE/SEE;
- dacă un utilizator a cumpărat şi utilizat succesiv în roaming în UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelaşi furnizor.

Mai multe informaţii cu privire la "Roam like at home" sunt publicate în secţiunea dedicată acestui subiect, de pe pagina de internet a ANCOM, www.ancom.org.ro. Pentru a compara ofertele de telefonie şi internet, intraţi pe www.veritel.ro.