Sari la conținut

În România drumurile sunt mai proaste decât în Bangladesh, Mongolia, Nepal, Vietnam sau Cambodgia

in-romania-drumurile-sunt-mai-proaste-decat-in-bangladesh-mongolia-nepal-vietnam-sau-cambodgia

Şoselele României nu ne mai fac de ruşine doar în Europa! Avem oficial drumuri mai proaste chiar şi decât multe state africane, arată un studiu făcut la nivel mondial. La polul opus şoselele din Emiratele Arabe Unite, Olanda sau Japonia.

România se află pe locul 128 în lume din punct de vedere al calităţii drumurilor, potrivit Raportului Competitivităţii Globale, publicat de Forumul Economic Mondial.

România are cele mai proaste drumuri din Uniunea Europeană, şi cele mai proaste drumuri din toată Europa. Ne întrec însă Republica Moldova şi Ucraina. Doar cinci state africane au drumuri mai proaste decât noi. România este în urma unor state ca Ciad (locul 127), Sierra Leone (locul 122), Gabon (locul 121), Malawi (locul 112), Benin (locul 114), Zimbabwe (locul 101), Tanzania (90), Uganda (88), Etiopia (83).

Comparaţia cu statele asiatice este la fel de ruşinoasă. Potrivit datelor din Raport, România are drumuri mai proaste decât ţări ca Bangladesh, Mongolia, Nepal, Vietnam sau Cambodgia.

Comentarii

Ultimă oră