Sari la conținut
incendiu-violent-la-feldioara

Locuinţa unui consilier local din Feldioara a luat foc. Totul s-a petrecut ieri, în jurul prânzului. La momentul izbucnirii incendiului, locatarii lipseau de acasă. Flăcările au fost observate de un vecin. Acesta a sunat la fiul proprietarului, care a alertat apoi pompierii, prin serviciul 112. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja, au fost trimise trei autospeciale cu apă şi spumă, pentru stingerea incendiului. Chiar şi aşa, focul a apucat să mistuie o parte din acoperişul casei şi al garajului, dar şi grajdul, pe o suprafaţă totală de aproximativ 180 de metri pătraţi. Din păcate, au ars şi vietăţi, cum ar fi 30 de iepuri, ţinuţi în cuşti. Cauzele sunt în curs de stabilire.

Comentarii

Ultimă oră