Încep controalele de sărbători în piețe și magazine, dar și pentru comerțul ilicit de pomi de Crăciun

  Ca în fiecare an în perioada sărbătorilor, când crește turismul în județ, precum și consumul de produse alimentare și de sezon, în aceste zile a fost constituit comandamentul de iarnă, cu sarcini orientate pe verificarea, în primul rând, a punctelor turistice și agro-alimentare, dar și pentru combaterea comerțului illicit, a anunțat Prefectura Brașov.

    În acest sens a fost constituit Comandamentul Județean pentru Asigurarea Stării de Sănătate a Populației în perioada Sărbătorilor de Iarnă, care va coordona echipele mixte stabilite.

    Verificările vor începe din 2 decembrie şi se vor desfăşura în pieţe agroalimentare, târguri și oboare, supermarketuri, magazine alimentare, unităţi de alimentaţie publică, hoteluri, pensiuni agroturistice şi cabanele din județ.

  „Obiectivul autorităților este de prevenire a apariţiei unor situaţii cu implicaţii sociale imprevizibile, asigurarea stării de sănătate și protecția cetățeanului în relațiile comerciale, precum și prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare”, a explicat prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu.
Totodată a fost constituită o Comisie Mixtă pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun.

      Din comisie fac parte reprezentanți ai Direcţiei Silvice, Gărzii Forestiere, Poliției, Jandarmeriei, dar și ai Gărzii Naţionale de Mediu Brașov, care în perioada 2 – 25 decembrie 2019, vor intensifica patrulările și controalele în zonele forestiere și pe traseele de transport a materialului lemnos.

    Toate comisiile au fost aprobate în şedinţa Colegiului Prefectural de marți, 26 noiembrie 2019, care a avut loc la sediul Instituției Prefectului.