Începând de astăzi, Trenurile Zăpezii circulă către destinaţii montane, precum Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani.

În zilele de weekend, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei pot fi achiziţionate la preţuri reduse între 31% şi 56%, iar în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, de luni până joi, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor avea preţuri reduse cu 25%.

În altă ordine de idei, noul Mers al Trenurilor 2017 - 2018 a intrat în vigoare începând cu 9 decembrie şi va fi valabil până pe 8 decembrie 2018. Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2017-2018” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 15 lei.

Informaţii cu privire la mersul trenurilor pot fi obținute și de pe site-ul cfrcalatori.ro. Zilnic se vor afla în circulaţie până la 1.300 de trenuri.