Podul din lemn de la Hălmeag, de peste râul Olt, va fi înlocuit cu unul din beton, ordinul de începere a lucrărilor urmând a se emite în scurt timp, după ce au fost parcurse toate etapele birocratice.

„În cursul acestei săptămâni am obţinut autorizaţia de construire pentru podul de la Hălmeag, iar zilele acestea vom plăti şi taxa către Inspectoratul de Stat în Construcţii. La începutul lunii viitoare, până în 10 aprilie, vom emite ordinul de începere a lucrărilor. Noi sperăm ca la finalul acestui an, acest pod, aşteptat de multă vreme de locuitori, să fie gata”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor.

  Proiectul a început acum doi ani, când a fost realizat un inventar complet al infrastructurii rutiere din judeţ, „Pentru podul de la Hălmeag am obţinut o finanţare prin PNDL, de la bugetul de stat fiind acoperită aproximativ 70% din valoarea totală a proiectului”, a mai spus vicepreşedintele CJ.

  Lucrările vor fi executate de aceeaşi firmă care construieşte şi podul de la Comăna.

  Conform contractului semnat cu constructorul, valoarea totală a lucrărilor este de 6.176.199,19 lei, inclusiv TVA.
   
  Noul pod va avea o durată de exploatare de 50 de ani, va avea o lungime de peste 90 de metri, iar lăţimea părţii carosabile va fi de cinci metri.

     Actualul pod este realizat în totalitate din stejar, are o lungime de 90 de metri şi o lăţime de cinci metri. Starea podului este foarte proastă, pilonii din stejar sunt deterioraţi, iar unii dintre ei deplasaţi. De asemenea, podina de rezistenţă şi cea de uzură sunt deteriorate. Iniţial, s-a luat în calcul şi repararea acestuia, însă specialiştii au stabilit că cea mai bună soluţie este realizarea unui pod nou.