Sari la conținut

Începe cursa pentru căsuţele de la Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului

incepe-cursa-pentru-casutele-de-la-targul-de-craciun-din-piata-sfatului

Comercianţii şi producătorii de suveniruri, preparate specifice sărbătorilor de iarnă şi decoraţiuni de Crăciun, vor putea depune, începând din 1 noiembrie, dosarele pentru închirierea căsuţelor din Târgul de Crăciun, care se va desfăşura în Piaţa Sfatului, în perioada 6 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018.

Anul acesta vor fi montate 40 de căsuţe, în trei modele, de forme și dimensiune diferite, dintre care 21 pentru preparate alimentare preambalate, 2 pentru băuturi şi alte 17 pentru produse nealimentare.

Cererile de închiriere şi documentele prin care să se demonstreze că solicitanţii îşi desfăşoară activitatea în mod legal se pot depune în perioada 1 - 7 noiembrie, urmând ca între 10 - 12 noiembrie să se evalueze dosarele, după care comercianţii vor fi anunţaţi dacă sunt sau nu eligibili.

Cei ale căror dosare sunt admise vor trebui apoi să depună încă un set de documente, respectiv oferta financiară, care va fi în plic închis. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 17 noiembrie.

Comercianții aleși vor fi desemnați pe 22 noiembrie.

La târg vor fi amplasate şi standuri ale localităţilor Linz şi Nurnberg, oraşe înfrăţite cu municipiul Braşov.

Comentarii

Ultimă oră