Festivalul „Basarabia – file din poveste” revine la Braşov! În perioada 27-31 martie 2019 se va desfășura cea de-a VII-a ediţie.
 
  În acest context, Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov (ATB), care este liderul acestui proiect, sărbătoreşte cei 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Scopul proiectului este promovarea culturii specifice spaţiului dintre Prut şi Nistru, prin organizarea diferitor activităţi care reflectă valorile şi obiceiurile naţionale.

 Programul festivalului cuprinde o serie variată de activități, având menirea de a crea o ambianță plăcută și agreabilă atât pentru tinerii basarabeni din Brașov, cât și pentru cetățenii români care vor participa la acest eveniment.

   Deoarece pe 27 martie 2019 se împlinesc 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România toți doritorii sunt invitați să dea mână cu mână într-o horă a frăției, „să-nvârtim Hora Unirii pe pământul României”!  Hora Unirii, un flashmob cu 101 baloane tricolore, va avea loc în Piața Sfatului, între orele 14.00 și 15.00.

  Şi deoarece tinerii basarabeni sunt consideraţi ingenioşi, plini de ambiţie şi isteţime, pe 28 martie va avea loc marele concurs „Miss & Mister Basarabia”, ediţia I, care va reflecta, în aceeaşi măsură ca toate celelalte activităţi, cultura şi frumuseţea neamului basarabean.

  Cei paisprezece participanţi – şapte fete şi şapte băieţi, vor fi puşi la încercare în cadrul următoarelor probe: prezentarea personală, proba de inteligenţă, proba surpriză, defilare în costume naţionale, defilare în ţinute de seară.

  Participanta și participantul care vor aduna cele mai multe aprecieri în perioada 24-28 martie, până la ora 20:00, vor câștiga un premiu special și, bineînțeles, titlul de MISS și MISTER POPULARITATE!


   La finalul concursului, toți participanții vor avea parte de premii speciale și motivante, inclusiv publicul, care va putea participa la o  tombolă.

    În ultima zi a festivalului, (mai exact în seara de 31 martie 2019), în incinta localului Social Pub – Lounge, va avea loc o proiecție de film într-o atmosferă relaxantă, și, în același timp, distractivă, în cercul unor oameni prietenoși și deschiși pentru discuții, așa că doritorii se pot alătura.
 
 
 Evenimentul, însă, nu se încheie aici, deoarece urmează punctul culminant al serii și anume evoluția pe scenă a invitatului special din Republica Moldova – Mark Stam și un binevenit after party cu Fox Banger, DJ basarabean care va încinge atmosfera până dimineața.

    Festivalul „Basarabia – file din poveste” este un festival care marchează an de an momentul Unirii Basarabiei cu România (27 martie) prin promovarea culturii și tradițiilor spațiului dintre Prut și Nistru și a comunicării dintre diaspora basarabeană cu comunitatea locală din Brașov, printr-o serie de evenimente cu specific basarabean.

      Mai multe detalii se pot găsi pe pagina de facebook a Organizatorilor, Asociația Tinerilor Basarabeni din Brașov:  https://www.facebook.com/AsociatiaTinerilorBasarabeniDinBrasov/