Sari la conținut
incepe-saptamana-ariilor-protejate

În perioada 11 – 17 septembrie 2017, braşovenii sunt invitaţi să participe la „Săptămâna Ariilor Protejate”, care a ajuns la a III-a ediție.

Evenimentul își propune să prezinte valorile naturale din județul Brașov prin intermediul unor activități diverse precum excursii în arii protejate (Muntele Tâmpa, Parcul Natural Bucegi, Dumbrăvița), ateliere de educație ecologică pentru copii (despre păsări și păduri) dar și vizite în laboratoarele unor instituții din Brașov care fac cercetare în domeniul silviculturii și protecției mediului. Brașovenii vor avea ocazia de a participa la discuții interactive de tip world cafe sau dezbateri pe teme de interes local din domeniul protecției naturii.


    „Evenimentul nostru este rodul unei colaborări cu organizații și instituții care lucrează în acest domeniu și care s-au străduit să pregătească activități inedite pentru publicul interesat. În cadrul „Săptămânii Ariilor Protejate” vom lansa și filmul „Natura Brașovului”, un material video care ilustrează bogățiile naturale ale județului Brașov. Această producție va putea fi preluată, în mod gratuit, de orice instituție, televiziune sau agenţie de turism care dorește să promoveze valorilor naturale din județul Brașov. Lansarea acestui film va avea loc vineri 15 septembrie 2017, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, vizionarea fiind urmată de dezbaterea publică „Se poate sau nu exploata în ariile protejate? Studiu de caz -Muntele Tâmpa” a explicat Roxana Iordăchescu, coordonatorul proiectului „Braşov, oraş în mijlocul naturii”.


   Proiectul „Braşov, oraş în mijlocul naturii” are un buget de 24.900 de lei și este implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Asociaţia Carpaterra, Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” Braşov (ApIS PM „Feed-Back”), Parcul Național Piatra Craiului, Asociaţia Culturală Fanzin.

Program “Săptămâna Ariilor Protejate”:

Luni, 11 septembrie 2017

10:00 Expoziţie despre Muntele Tâmpa la foişorul de Sub Tâmpa

16:00 Zilele Porţilor Deschise la „Agenţia de Protecţia Mediului” Braşov

Marţi, 12 septembrie 2017

18:00 Excursie tematică la „Dumbrăviţa – Delta din Carpaţi”

Miercuri, 13 septembrie 2017

11:00 Educaţie prin joacă pentru copii la „Centrul pentru Informare Turistică”

16:00 Patrulare Junior Ranger pentru copii cu plecare din Piaţa Sfatului

16:00 Ziua Porţilor Deschise la „Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură”


  Joi, 14 septembrie 2017

15:00 Excursie tematică pe Muntele Tâmpa cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa

18:00 World cafe: Vrei să te implici în protecţia naturii? Intră în Tipografia!

Vineri, 15 septembrie 2017

9:00 Igienizare pe Muntele Tâmpa şi Dealul Melcilor cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa

18:00 Lansare film „Natura Braşovului” la Centrul Cultural Reduta

urmată de discuţia: Se poate exploata sau nu în ariile protejate? - studiu de caz: Muntele Tâmpa

Sâmbătă, 16 septembrie 2017

11:00 Parada pădurii pentru copii, în zona de agrement „Lacul Noua”

11:00 Întreabă un silvicultor, Coresi Shopping Resort

Duminică, 17 septembrie 2017

8:00 Excursie tematică în Parcul Natural Bucegi


  Braşovul, inima României, este înconjurat de natură şi este fascinant prin diversitatea peisajelor. Cadrul natural deosebit, se datorează valorilor unice la nivel național sau chiar mondial. Pentru a ne putea bucura de toate aceste frumuseți, peste 40% din suprafața județului a fost constituită în 33 de arii protejate, ce contribuie la conservarea celor mai frumoase și mai fragile zone naturale.

Ariile naturale protejate din judeţul Braşov merită să fie cunoscute şi apreciate atât de braşoveni cât şi de turiştii care ne vizitează, evenimentul „Săptămâna Ariilor Protejate” adresându-se tuturor categoriilor de vârstă.

Comentarii

Ultimă oră