Brașovenii și turistii sunt asteptati la cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland!
 
  Cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 2 - 6 august 2018 și așteaptă peste 6.000 de brașoveni dar și turiști din România și din afara țării.

  Săptămâna Haferland include localităţile Archita, Roadeş, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri, având ca tematică centrală meşteşugurile, sub sloganul „Festival cu meşteşug, săsesc”.
 
    Săptămâna Haferland este unul din cele mai mari evenimente dedicate promovării culturii săseşti din Transilvania. Festivalul îşi propune să reînvie tradiţiile săseşti şi să aducă laolaltă atât saşi întorşi în ţară pe perioada verii, cât şi turiști români, pentru care ţinutul săsesc a căpătat un farmec aparte în ultimii ani.

  Festivalul își propune să îi implice pe brașoveni, pe localnici și pe turiștii veniți în satele săsești în activități cât mai interesante pentru toate vârstele: ateliere de meșteșuguri (tâmplărie, pielărie, sculptură, ţesut, pictură pe mobilă, olărit, cojocărie şi împletit cu pănuşi), activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, muzică și dansuri, spectacole de teatru, plimbări cu bicicleta, căruța sau tractorul, expoziții de artă, muzică şi dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc.
    
 Organizatorii evenimentului și-au propus să îi promoveze și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești.

     Participanţii la festival vor putea lua parte la un concert cu totul special, pe 4 august 2018, când vioara Stradivarius Elder-Voicu va ajunge în Haferland pentru un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criţ.

  Un alt element inedit al ediţiei din acest an îl reprezintă expoziţia de oldtimers BMW, susţinută de Automobile Bavaria, în 4 august 2018, la Criţ.

  Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Michael Schmidt (susţinută de Fundaţia Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Primăria Saschiz, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia Tabaluga şi Asociaţia Nowero Rupea) și Primăria Rupea.

   Mai multe detalii puteți afla pe pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/haferland/ sau pe www.haferland.ro/ .

..........................................................................................................................................................................

    Programul Săptămânii Haferland 2018:

2 august 2018 – Archita, ora 11.00 Invitație la masă:

Brunch cu produse locale / Dansuri / Demonstrații de meșteșuguri / Excursie cu tractorul, căruța sau bicicleta, peste deal la Roadeș
Accesul la brunch se face contra cost, pe bază de înscriere : office@fundatia-michael-schmidt.org , tel. +40 742 222 452

Drumeția cu biciclete se face contra cost. Puteți rezerva o bicicletă pe email office@fundatia-michael-schmidt.org  sau la nr. de tel. +40 742 222 452

2 august 2018 – Roadeş , ora 15.00 – Sărbătoarea satului:

Muzică şi dansuri / Sărbătoarea copiilor din Clubul Tabaluga / Activităţi pentru toate vârstele

3 august 2018 – Saschiz, ora 12.00 – Musical Brunch:

Brunch în grădina atelierului de ceramică / Muzică și dansuri / Demonstrații de meșteșuguri / Standuri ale producătorilor locali
Accesul la brunch se face contra cost, pe bază de înscriere. Pentru înscrieri vecinatateafemeilor@yahoo.com , tel.
+40752 264 586

3 august 2018 – Homorod, ora 14.00 – Concert de orgă:

Concert de orgă în biserica fortificată din Homorod

3 august 2018 – Rupea, ora 16.00 – Muzică & film:

Concert de muzică clasică dedicat compozitorului Wilhelm Berger / Muzică de fanfară / Recital de pian în aer liber / Corul c copiilor din Rupea / Proiecție de film în aer liber în cetate / Ateliere de meșteșuguri

4 august 2018 – Criț, ora 11.00 – Program cu meșteșug, săsesc:

Slujbă în biserica fortificată / Concert de orgă și cor de copii / Expoziție de fotografie și expoziție de țesături săsești / Activităţi pentru copii / Brunch / Muzică de fanfară şi dansuri săsești, maghiare & românești / Ateliere și demonstrații ale meșteșugarilor din satele din Haferland / Spectacol de teatru / Concert de vioară în biserica fortificată / Bal săsesc
Accesul la balul săsesc se face contra cost.

5 august 2018 – Meșendorf, ora 11.00 – Crâmpeie din viața sașilor, 100 de ani:

Expoziţie de fotografie cu imagini vechi din viața sașilor / Expoziție dedicată evoluției portului săsesc / Slujbă în biserica fortificată / Preparate ale gospodinelor din sat / Plimbări cu bicicletele și drumeție la Bunești.

Plecarea cu bicicletele se va face de la Biserica Fortificată Bunești spre Meșendorf începând cu ora 10.00, retur la Bunești cu plecare la ora 15.00. Înscrieri si rezervări de biciclete la adresa de email office@fundatia-michaelschmidt.org sau la nr. de tel. +40 742 222 452

Accesul la drumeție între Meșendorf și Bunești se face pe bază de înscriere la adresa de email office@fundatia-michaelschmidt.org 
sau la nr. de tel. +40 742 222 452

5 august 2018 – Cloașterf, ora 12.00 – Brunch & Jazz-ătoare:

Brunch cu preparate tradiţionale / Concert de jazz în biserica fortificată din Cloaşterf
Accesul la brunch se face contra cost, pe bază de înscriere : office@fundatia-michael-schmidt.org , tel. +40 742 222 452

5 august 2018 – Bunești, ora 16.00 – O după-amiază în familie:

Atmosferă relaxată cu gustări delicioase și un recital de muzică tradițională din toată lumea, duo de vioară și chitară
Accesul la masă se face contra cost, pe bază de înscriere : office@fundatia-michael-schmidt.org , tel. +40 742 222 452

6 august 2018 – Viscri, ora 11.00 – Picnic cultural:

Concert de pian / Picnic muzical sub tei susținut de „Muzicanții din Viscri“ / Concert de muzică clasică, cvartet de coarde în biserica fortificată / Prezentare de carte
Accesul la picnic se face contra cost, pe bază de înscriere : office@fundatia-michael-schmidt.org, tel. +40 742 222 452