Stagiunea concertelor estivale de orgă din Biserica Neagră, va începe anul acesta marți, 4 iunie 2019, de la ora 18.00, cu primul concert.

  „Noutățile acestui an sunt cei 400 de invitați internaționali și faptul că publicul va sta mult mai aproape de artiși, pentru a crea o legătură strânsă între aceștia“, a explicat Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre din Brașov.

     Toate cele patru orgi aflate în spațiul sacral vor răsuna cu această ocazie.

 Marea orgă a Bisericii Negre, o lucrare spectaculoasă a arhitectului berlinez Carl August Buchholz, sărbătorește în acest an 180 de ani de la inaugurarea sa, din 1839. La vremea construirii ei, aceasta era una dintre cele mai mari și mai importante orgi din Europa.

  Stagiunea concertelor estivale de orgă din Biserica Neagră se desfășoară, în mod tradiţional, sub deviza „Soli Deo Gloria”.

     Stagiunea anului 2019 propune publicului brașovean și turiștilor un număr de 35 de concerte de orgă!

   Acestea vor avea loc în perioada 4 iunie - 24 septembrie 2019. Evenimentele se vor desfășura în fiecare zi de marţi, în lunile iunie şi septembrie, respectiv în fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă, în lunile iulie şi august.

Concertele vor începe la ora 18:00, durează 30 de minute, iar biletul de intrare costă 12 lei; copiii beneficiază de gratuitate.
 
 
  În acest an vor concerta organiști din țară, dar și din Germania, Elveția, S.U.A., Spania și Ungaria.

    Comunitatea evanghelică este partener al altor 11 evenimente extraordinare de muzică sacră, care se vor desfășura în Biserica Neagră. Peste 400 invitați din Germania, Austria, Elveția, Marea Britanie, Norvegia, dar și din România vor oferi un program valoros și atrăgător.

  O noutate în acest an sunt concertele care se desfășoară în corul Bisericii Negre (in cappella), într-un cadru mai intim, creat de acest spațiu restrâns. Fundaţia „Forum Arte” organizează în acest an ediţia a X-a a Festivalului Musica Barcensis, iar 4 dintre concerte vor avea loc la Biserica Neagră.

 „Muzica bisericească are mai multe calități pentru oameni. Aceasta te poate ajuta să te destinzi și să te încarci“, a afirmat Steffen Schlandt.