În perioada 24 - 27 august 2017 „Street Food Festival” ajunge pentru prima dată la Braşov, iar Platoul Sub Tâmpa va deveni o bucătărie imensă pentru cei peste 40 de vendori pregătiţi să testeze simţurile gurmanzilor cu preparate din întreaga lume.

  Evenimentul de la Braşov face parte din turneul culinar ce străbate în acest an 9 oraşe din România: Oradea, Iaşi, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Braşov, Alba-Iulia, Timişoara şi Bacău.

    Organizatorii au avut în discuții mai multe posibile locații pentru desfășurarea evenimentului. În cele din urmă s-a stabilit că evenimentul va avea loc pe Aleea Tiberiu Brediceanu de sub Tâmpa.
 
      40 de corturi vor fi amplasate, iar bucătarii vor găti cele mai delicioase reţete şi preparate din întreaga lume. 


  „Bucătăria” va fi deschisă publicului după cum urmează: joi – vineri între orele 12.00 și 23.00, iar sâmbătă – duminică între orele 10.00 și 23.00.

 Experienţa „Street Food Festival” va fi savurată şi alături de echipele Stradale şi Flavours ale celui devenit ambasadorul festivalului: Chef Foa. Aceştia vor da gust evenimentului cu ajutorul reţetelor inedite create de însuşi Chef Foa.

      Mâncărurile diverse nu sunt totul la acest eveniment. După mesele copioase cei prezenți se vor putea relaxa la Cinema Outdor, în fiecare seară, de la ora 21:30 și vor avea loc numeroase concerte jazz, blues și world music, zilnic, de la ora 17:30.

  Distracție va fi și pentru cei mici, la Kids Zone. Ei pot participa la ateliere creative și face painting.

     Gustul și savoarea festivalului se vor completa şi cu ajutorul unui program bine ales la scenă şi cinema outdoor.

  Atât cei mici cât şi cei mari vor avea pregătite activităţi special gândite astfel încât festivalul să fie pe placul tuturor. De asemenea, publicul e invitat să se implice şi în campania Share a Meal, prin care se vor putea dona porţii de mâncare ce vor fi duse mai departe la adăposturile pentru oamenii nevoiaşi.

  Vă e poftă de un burger suculent, o porție de costițe fragede, un sandwich autentic street food sau un desert absolut delicios? Ei bine, puteți să luați parte la cea mai gustoasă și inedită experiență culinară din România: „Street Food Festival” chiar la noi la Brașov, în perioada 24 - 27 August 2017 pe Aleea Tiberiu Brediceanu de sub Tâmpa. Brașovenii și turiștii sunt așteptați pe Platoul Sub Tâmpa cu sute de rețete de street-food, muzică live, cinema outdoor și kids zone în patru zile pline de savoare și gust ce se pot dovedi de neuitat!

  „Brașov, e timpul să-ți pregătești apetitul, deoarece week-end-ul acesta te așteaptă peste 50 de rețete absolut delicioase și o mulțime de activități de relaxare în compania celor dragi. Abia am așteptat să ajungem și în acest oraș. Experiența Street FOOD Festival a reușit deja să bucure peste 200.000 de gurmanzi din întreaga țară și abia așteptăm să adăugăm și Brașovul în lista orașelor pofticioase de street-food”, este invitația lansată brașovenilor de Nely Borza, project manager „Street Food Festival”.


Program filme:

24.08.2017, ora 21:30 - No Reservations
25.08.2017, ora 21:30 - The Hundred Foot Journey
26.08.2017, ora 21:30 - Chef
27.08.2017, ora 21:30 - Big Night

Concerte:

24.08.2017

• 17:30 Spectrum
• 19:00 Amalia Gaiţă
• 20:30 Naked

25.08.2017

• 17:30 Soul Serenade
• 19:00 Moonfelas
• 20:30 Cuibul

26.08.2017

• 17:30 Essential Notes
• 19:00 Next Ex
• 20:30 Otherside

27.08.2017

• 17:30 Pely Barna
• 19:00 JazzyBirds
• 20:30 JazzyBIT