Sari la conținut
incercarea-moarte-are

Pentru a încerca să rezolve o mică parte din cererile pentru locuințele sociale (peste 2400 conform cererilor înregistrate la RIAL Braşov) care există

în Braşov, anul trecut doamna Viceprimar Durbacă a prezentat “strategia“ de construire a locuinţelor sociale care prevedea, nici mai mult nici mai puțin decât cheltuirea a 1,9 milioane de euro din bugetul brașovenilor cu următoarele

consecinţe preconizate:
         • realizarea a 24 de apartamente cu destinaţia de locuințe sociale, prin

modificarea unei clădiri reabilitate de curând din fonduri europene, dar cu un cost mai mare pentru aceasta schimbare de destinaţie decât dacă apartamentele ar fi fost cumpărate noi-nouţe, într-un complex rezidenţial
         • pentru un timp nedeterminat ( câţiva ani ? ) persoanele fără adăpost vor sta în gara, parcuri, sau chiar în holul blocului în care locuiţi chiar

dumneavoastră, cu costurile sociale aferente, Primăria „dorind” probabil

că astfel să se debaraseze fizic de o parte dintre ei.
         • preţul final CHELTUIT pentru o locuinţa: aproximativ 100 mii euro,

reprezentând rezolvarea excepționalului procent de …1% din cerinţele la nivel local;  După ce am luat atitudine, doamna viceprimar a stopat această

aventură cu prejudicii la bugetul local. Şi iată că, acum câteva zile, revine cu aceeaşi idee, sau obsesie. Doar că, între timp, şi-a revizuit calculele, astfel :
         1. actualul cămin pentru persoane fără adăpost nu se mai transforma

în adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă ci doar în “adăpost de noapte în regim de urgenţă” ; adică, cele 80 de persoane care locuiau

în cămin perioade de până la 6 luni ( şi asupra cărora, prin metode cel puțin abuzive, s-au făcut imense presiuni că să plece ) nu vor mai avea nici măcaracest minim adăpost dacă nu se angajează ( că de plătit plăteau şi până acum ), rămânând oricum fără hrană ( caldă ) şi consiliere ;
         2. adăpostul nu se mai amenajează pe “terenul liber de sarcini” ci în corpul B al fostului Liceu Astra; nu mai costă 900.000 euro ci fix 2.985.766,7 lei ( face cineva pariu că aşa va fi ? ), adică circa 663.500 euro; de fapt va costă mai mult ca înainte, pentru că această clădire există deja, dar nici măcar chiromanţii nu ar putea ghici algoritmul după care au făcut calculele funcţionarii Primăriei .

Comentarii

Ultimă oră