Sari la conținut

În timp ce guvernanţii au mărit TVA şi vorbesc despre impozitarea pensiilor, ministerul condus de Elena Udrea cheltuie 3,6 milioane de lei pe indicatoare rutiere de lux. Potrivit jurnaliştilor de la Financiarul, Ministerul Turismului a achiziţionat indicatoare rutiere 3D pentru peste 1.200 de locatii, mult mai scumpe decât cele clasice, cu care ne-am obişnuit, pentru a le amplasa pe drumurile publice din ţară. Financiarul dezvăluie culisele licitaţiilor ţinute de Ministerul Turismului, ai căror beneficiari sunt firmele care sponsorizează Partidul Democrat Liberal. Pentru a elimina competiţia, caietele de sarcini pentru achiziţionarea de indicatoare rutiere au condiţii pe care nu le pot îndeplini decât două societăţi comerciale. E vorba de două companii, abonate la achiziţiile de indicatoare rutiere şi care au sponsorizat PDL. Aceste firme îşi împart frăţeşte contractele pe bani publici. Anul trecut una dintre ele a câştigat o licitaţie pentru o achiziţie în valoare de 2 milioane de lei, iar acum a câştigat cealaltă. Reprezentanţii unei companii care a contestat licitaţia spun că s-au lovit de un zid atât la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, cât şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Comentarii

Ultimă oră