Sari la conținut

„Înfătișări”, expoziție a doi talentați brașoveni, vernisată la Galeria Europe

infatisari-expozitie-a-doi-talentati-brasoveni-vernisata-la-galeria-europe

Victoria și Ioan-Aron Ţăroi își vor expune operele, reunite sub denumirea simbolică „Înfătișări”, în centrul Brașovului.

O expoziție impresionantă a doi artiști foarte talentați din Brașov (Asociația Culturală Artessenția), „Înfățișări”, va avea vernisajul, joi 16 martie 2017,  de la ora 17.00, la Galeria Europe, a Uniunii Artistilor Plastici, pe str. Mureșenilor nr. 1, Brașov.

Este vorba despre o expoziție de artă vizuală, un dialog între cei doi artiști pe marginea unor simboluri arhetipale, religioase, cu exprimări plastice diferite ca abordare, tehnică și materiale.

Expoziția va putea fi vizitată până în luna aprilie.

Victoria Ţăroi – licenţiată în conservare – restaurare la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, cu dublu masterat în restaurare iconă şi textile – este un reputat artist vizual cu numeroase expoziţii de nivel naţional şi internaţional, cu experienţe multiple în cercetare și restaurare artă, pedagogie și curatoriat, cu portofoliu amplu în domeniul design-ului muzeal, de interior, obiecte, mobilier și vestimentar.

Ioan-Aron Ţăroi – licenţiat la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, secția Ceramică, este artist vizual cu portofoliu de lucrări în ceramică, sticlă și metal.

Galeria de artă din strada Mureșenilor nr. 1 (Galeria Europe) deține un spațiu expozițional generos, unde periodic au loc expoziții ale artiștilor locali, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Brașov, dar și expoziții semnate de artiști plastici din țară. Tinerii artiști, elevi și absolvenți de Arte Plastice „exploatează” artistic, la rândul lor, această sală de expoziții.


  Expoziția va fi lansată astăzi, 16 martie 2017 între orele 17.00 și 19:00, la Galeria Europe și va putea fi vizitată, până pe 1 aprilie 2017.
  Intrarea este gratuită.

Comentarii

Ultimă oră