Cerbul de Aur 2018 și-a decernat sâmbătă câștigătorii! Inis Neziri din Albania a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2018.

  Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur 2018 a plecat în Albania. Inis Neziri, o adolescentă de 17 ani, a fost desemnată de juriu marea câştigătoare a festivalului care a împlinit 50 de ani de la prima sa ediţie.

    Statueta i-a fost înmânată interpretei de câtre Luminita Dobrescu, prima câștigătoare de origine română a trofeului (laureată în 1969).
Concurenta din Albania şi-a adjudecat şi premiul în valoare de 25.000 de euro.

  Inis Neziri a interpretat în concurs piesele „Dau viata mea pentru o iubire" și "Piedestal".

   Artista a mărturisit că atunci când a aflat că va trebui să intrepreteze o piesă în limba română, s-a impacientat. Însă a primit lista cu melodii şi a ales „Dau viaţa mea pentru o iubire”, care i s-a părut extrordinară şi pe care a învăţat-o şi apoi totul a fost în regulă.

  „Victoria din această seară, în faţa unor concurenţi atât de buni, este o experienţă incredibilă. A fost o competiţie extraordinară, un moment de răscruce în cariera mea. Dedic această victorie familiei şi echipei mele”, a declarat artista albaneză.

  Inis Neziri a mărturisit că ea cântă de când a început să vorbească, dar a luat startul în cariera muzicală oficial la 12 ani, după ce a început să participe la diferite concursuri. Vine dintr-o familie în care muzica este „la ea acasă”, mama ei cântând la vioară. De altfel şi Inis a început să studieze chitara şi pianul, dar a renunţat, având şi şcoala de urmat.

 Cât despre premiu, încă nu s-a gândit ce va face cu banii, „probabil o parte vor fi şi pentru şcoală şi carieră, desigur”. Despre studii, a mărturisit că se gândeşte să urmeze economia, însă nu vrea să renunţe la muzică.


    Pe lângă Marele Trofeu Cerbul de Aur câștigat de Inis Neziri (Albania) au fost decernate premiile pentru primele trei locuri ale podiumului.

Laureații sunt:

   Locul #1: Olivier Kaye (Belgia)
   Locul #2: Antonia Gigovska (FYR Macedonia)
   Locul #3: Kelly Joyce (Franţa)

  Olivier Kaye (Belgia) și-a primit statueta de la actorul Gabriel Garko. El a fost surprins și vădit emoționat. Spectatorii l-au încurajat încă o dată cu aplauze în interpretarea hitului Holograf din 2000 - „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Olivier a fost și preferatul publicului, conform sondajului online...astfel încât belgianul a obținut și „Premiul special al Publicului”.

   Cântăreața Gigliola Cinquetti, membră a juriului și prima câștigătoare a festivalului, în 1968, a premiat-o pe Antonia Gigovska din Macedonia, iar Kelly Joyce (Franţa) a fost felicitată de Kristina Cepraga Goodwin, care i-a înmânat statueta locului al treilea.

Au fost acordate și mai multe premii speciale:

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti: Raluca Blejușcă (România)

Premiul Municipiului Braşov: Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)

Premiul Judeţului Braşov: Damiano Borgi (Italia)

Premiul Presei Festivalului: Ovidiu Anton (România)

Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune: Lidia Isac (Republica Moldova)

Premiul de popularitate (Premiul Publicului) a fost câștigat de Olivier Kaye (Belgia), în urma votului online. Fanii și-au votat favoriții în cadrul unui sondaj pe pagina de Facebook a festivalului.


  Jurnaliștii acreditați i-au acordat votul majoritar lui Ovidiu Anton, care a interpretat melodia „Copacul”. Premiul i-a fost oferit de Smaranda Vornicu-Shalit (directorul Festivalului Cerbul de Aur).

  Raluca Blejușcă a interpretat cel mai bine o melodie românească, premiul fiindu-i decernat de Mădălin Voicu.

  Primarul Municipiului Brașov, George Scripcarul, i-a înmânat premiul special irlandezului Ryan O’Shaughnessy (Irlanda), iar Adrian-Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov i-a oferit premiul din partea județului italianului Damiano Borgi (Italia).

   La ediţia din acest an, juriul a fost format din 7 membri: Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova, Kristina Cepraga Goodwin, Luminiţa Dobrescu şi Mădălin Voicu (România).

     La concursul de interpretare au participat 18 concurenți din 15 țări: Raluca Blejușcă (România), Dinaya (Kazakhstan), Dora Gaitanovici (România), Ryan O’Shaughnessy (Irlanda), Damiano Borgi (Italia), Jorge Gonzalez (Spania), Lidia Isac (Republica Moldova), Omer Netzer (Israel), Olivier Kaye (Belgia), Basti (San Marino), Inis Neziri (Albania), John Karayiannis (Cipru), Tiziana Camelin (Italia), Ovidiu Anton (România), Amaliya Margaryan (Armenia), Karl William Lund (Marea Britanie), Antonia Gigovska (Macedonia) și Kelly Joyce (Franţa).
 
   
 „Sperăm să aducem Cerbul şi anul viitor la Braşov!” este declaraţia Smarandei Vornicu Shalit, director al Festivalului Cerbul de Aur 2018.

    Și autoritățile locale din Brașov au anunțat că își vor da concursul și vor sprijini demersurile pentru ca Festivalul Cerbul de Aur să se desfășoare pe viitor în fiecare an în Brașov.

   Autorităţile nu iau în calcul să mute amplasamentul Festivalului într-o altă locaţie decât Piaţa Sfatului. „S-a văzut în toată lumea această locaţie şi inclusiv Braşovul, nu cred că a muta acest amplasament este o idee bună. Nu luăm în calcul o altă variantă de locaţie”, a spus Primarul Brașovului, George Scripcaru.