Sari la conținut

Întâlnirea de 45 de ani a absolvenţilor promoţiei 1972, de la Şcoala Generală Peştera

intalnirea-de-45-de-ani-a-absolventilor-promotiei-1972-de-la-scoala-generala-pestera

În satul Peştera din zona Bran a avut loc recent întâlnirea de 45 de ani a absolvenţilor clasei a VIII-a, promoţia 1972, de la Şcoala Generală din localitate (diriginte prof. Moise Chiţu).

Revederea a fost una emoţionantă. În cadrul festiv, specific unor astfel de evenimente, foştii elevi au venit la această întâlnire de suflet, marea majoritate împreună cu soţiile şi/sau soţii.

La început, absolvenţii s-au aşezat cuminţi în băncile sălii de clasă în care au învăţat, asistând, exact ca pe vremuri, la ora de dirigenţie. Dintre cadrele didactice au fost prezenţi, alături de diriginte, directorii Şcolii Generale Peştera (Nicolae Folea şi Ioan Cojanu), învăţătoarea Steliana Folea, precum şi fostul director coordonator Cornel Giurgiu.

După discuţiile specifice orei de dirigenţie şi împărtăşirea de experienţe reciproce au urmat o masă festivă şi un bal, ambele desfăşurându-se la Căminul Cultural din Localitatea Peștera.

Dacă la ora de curs foștii elevi au fost foarte emoționați, la petrecere atmosfera a fost extrem de destinsă. Muzica a fost asigurată de formaţia „Hora” (cu solista Betina Schwartz), dar au mai cântat şi Yarina Boghiu - elevă la Liceul Dr. I. Meşotă (muzică folk), precum şi Alexandra Folea - studentă (muzică populară).

Desigur, n-au lipsit bucatele alese, iar bucătarul împreună cu soţia şi fetele sale, care au pregătit meniul şi au servit ireproşabil au primit din partea celor prezenţi toate aprecierile.

Ideea acestei întâlniri a aparţinut unor foşti elevi, care au colaborat foarte bine cu dirigintele clasei, prof. Moise Chiţu, făcând astfel posibilă organizarea acestui eveniment.

Demn de menționat este faptul că o manifestare de suflet similară s-a desfăşurat anul trecut, când tot în satul Peştera a avut loc pentru prima dată o „Întâlnire a fiilor satului”, la iniţiativa mai multor profesori care s-au aflat la conducerea şcolilor din comuna Moieciu.

Comentarii

Ultimă oră