Sari la conținut

Chiar înainte de Crăciun, compania braşoveană Visual Fan a lansat primul tablet-pc din România. Tableta Allview AllDro este, ca orice tabletă, un mic computer care poate să facă aproape tot ce face un laptop. Mai mare ca un telefon, dar la fel de subţire, mai mic ca un netbook, dar cu un ecran la fel de generos, această struţo-cămilă tehnologică a devenit cunoscută în România mai degrabă datorită premierului Emil Boc. Acesta s-a prezentat în apropierea sărbătorilor de iarnă, la parlament, cu un dispozitiv care costă peste 800 de euro. „Mi l-am procurat singur, aşa încât Moşul nu a venit nici în avans, nici in alt fel. Mi-am cumpărat, ca orice român, un iPad, care are dorinţă să lucreze pe o asemenea formulă de lucru”, a spus Boc, la acea vreme. Nu se ştie dacă premierul le-a făcut involuntar reclamă, cert e că reprezentanţii companiei braşovene s-au trezit cu o mulţime de comenzi, deşi noua tabletă nu era lansată pe piaţă.

„Chiar înainte de se lansa a fost o mică nebunie. Ne sunau clienţii să ne întrebe cum funcţionează, când apare pe piaţă”, a declarat Andra Blaj, PR manager Visual Fan. Nebunia a fost atât de mare, încât, în numai o lună, 500 de români şi-au luat tableta ministerială a săracului. „Am vândut până în acest moment peste 500 de tablete. S-au vândut atât în supermarketuri, dar şi prin partenerii tradiţionali, însemnând magazine de telefonie mobilă. Cel mai bine însă s-au vândut în mediul online. Trendul e posibil însă să se schimbe şi lumea să se îndrepte către magazine. Accesul a fost mult mai rapid în mediul online – noi am lansat tableta la sfârşitul lunii decembrie, chiar înainte de Crăciun. Am lucrat pe precomenzi şi am onorat cererile luate cam cu o lună înainte”, a declarat Alin Nişcov, director vânzări.

Varianta românească şi ieftină a iPad-ului costă sub 900 de lei, are un procesor de 800 de mhz, ecran de 7 inch şi 2 Gb de memorie internă, extensibilă până la volumul concurenţei – adică 32 de Gb.

Comentarii

Ultimă oră